prietenii mei pagina 2

De multe ori, atunci când vine vorba de succes, se uită oamenii către mine și spun că Uite, al nostru a avut noroc în viață!. Ăăă… da, nu pot spune că pân’ acum am fost vreun ghinionist. Dar norocul despre care vorbim nu e că mi-a pus vreodată cineva ceva gratis în brațe. Norocul este… citește tot Oamenii sunt cheile.

Da, asta să știți de la mine, marele blogger Mihai Vasilescu este un țepar. Am blogul din 2007. Publicând ceva aseară, m-am trezit față-în-față cu un articol din 2013 la care primul comentariu era al lui Vasilescu. Care încheia la momentul respectiv primele 30 de zile de blogging. Și care s-a dovedit, de fapt, un… citește tot Mihai Vasilescu este un țepar.

Tocmai am filmat o chestie împreună. Și în loc să mă concentrez la ce aveam de făcut, mă chioram la el. Pentru că e mișto. Și calm. Și cald. Așezat. Liniștit. Asta cred că e. E liniștit omulețul ăsta, cum rar mai găsești umani. Cumva pare împăcat. Îl știu de mic. Mă rog, ne știm… citește tot De ce e mișto Grasu’

Later edit: oamenii au râs, căci despre asta era vorba. Dar am primit și câteva comentarii de la niște doamne care s-au certat rău și cu umorul și cu bunul simț. Comentariile alea nu vor apărea, dar sunt efectiv uimit de îngustimea și vehemența unor puncte de vedere… pe marginea unei glume. Suntem vreo patru… citește tot L4. Pentru unii e tare greu, mămici și tătici…

Da, Horia îl chema. Și era un băiat departe de perfecțiune. Ca mai toată gașca mea, de fapt. Stătea departe, la Cluj. Apoi, în tumultul capătului de viață, a plecat la Timișoara. Să… nici el nu știa clar să ce. Tânăr? Nu mai era verde, dar mai avea baterie. Ar fi trebuit să mai aibă… citește tot Îl chema Horia.

Anul trecut am fost la iCEE.fest. Mi s-a părut foarte tare. Foarte. Anul ăsta am zis că ajut din nou, dar scriind despre festival. Că asta este, un adevărat festival. M-am apucat de scris de vreo 10 ori pe tema asta, dar de fiecare dată mă opream. Pentru că mi se pare că cei care… citește tot iCEE.fest 2018

Repet a imbecil, ciclic, că n-avem timp. Uneori simt și eu că insist prea tare, inclusiv cu prietenii apropiați… Dar chiar și așa sunt momente când certitudinea asta mă ia prin surprindere. Aud că Andrei a plecat. Andrei. Un băiat pe care nu l-au înțeles mulți. Mi-aduc aminte acum mulți ani, cred că avea fiică-mea… citește tot Drum bun, Andrei!

Sună telefonul. Răspund. – Gogule, ce faci mă? – Răzvane? Bine, bre! Ai ajuns în Italia? – Ajuns. Drum greu, dar am ajuns. Tocmai ce-am plecat de la Vatican. Ți-am aprins o lumânare. – Ăăă… aaa… OK. Nu știu ce se spune la asta… mulțumesc, cred. Mulțumesc! – Cuplă! Hai că închid, au ăștia un… citește tot Ți-am aprins o lumânare…

Am văzut cum a luat-o de mână și i-a zâmbit. A zâmbit și ea. Păsările au cântat, oamenii au aplaudat, eu am mai băut un pahar de vin și mi-am zis în barbă că ăștia doi s-au găsit cum nu se putea mai bine. Ea e Vanessa. Fina. Doamna Drăgan.

Am lucrat alături de oameni mari. Și de oameni mici. Mă uitam acum câteva minute la un portret pe care i l-am făcut Doamnei Carmen Tănase acum șapte ani. Mi-aduceam aminte cum am tras vreo trei-patru cadre și-mi ieșea clarul pe ochi și nu asta voiam, că oricine altcineva ar fi făcut fix așa. Și… citește tot Oamenii mari și frumusețea lumii lor

Un film românesc. Nu genul de film pe care-l cauți în programul de la mall, atunci când ieși la un popcorn și-un Pepsi. Nu genul de poveste care vrei să te mângâie pe creștet duminică seara. Dar un film care te face să gândești. Să simți. Să macini sentimente. Sigur, sunt prieten cu regizorul. Emanuel… citește tot Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor

Doi ani. Și suntem tot acolo. Doar mai puțini cu 65 de suflete. Doi ani. Și suntem aceiași. Doar mai singuri, unii dintre noi. Doi ani. Degeaba. Mi-e dor de voi. Ne e dor de voi. Dar noi nu merităm să vă fie dor de noi.