Aveam impresia că sunt sincer, cel puțin cu mine. Credeam că sunt în stare să-mi radiografiez viața. Simțeam că am capacitatea să mă văd din exterior, fix așa cum sunt.
Sinceritate? Omul ăsta m-a năucit. Mi-a lăsat comentariul ăsta azi-noapte. E trist? Nu știu.
Ce știu sigur este că evoluția fiecăruia dintre noi ar fi mai bună dacă am fi în stare să fim atât de sinceri. Cu noi. Citește-l pe Mihnea…
Articolul este unul foarte vechi, ăsta: De ce nu se mai însoară bărbații?
Dă-i un <play> și citește-l pe Mihnea.
Am avut răbdare sa citesc toate comentariile voastre: unele conțin unele adevăruri, altele, nu…
Problema cea mai importanta este următoarea: norocul și șansa, ghinionul sau lipsa de șansă.
Daca împărțim simplist relația dintre 2 persoane de sex opus, avem 3 direcții: iubire, căsătorie, sex.
Este foarte important ca, nu sa avem noroc, ci sa nu avem ghinion, pe una dintre cele 3 direcții.
Eu am avut ghinion, atât în dragoste, cat și în sex…
Nu m-au iubit decât curvele (cu care nu puteam sa fac casa, deoarece ma înșelau cu alți bărbați) și, ca urmare, fără dragoste, a existat mai puțin sex și nu am fost nici un tip extrem de atrăgător, ca sa cada pe spate toate femeile din jurul meu.
Pe de alta parte, la capitolul sex, am avut parte de o multe ghinioane, care au aruncat în aer partida de sex inerenta (brusc, nu mai aveam unde s-o facem; dacă aveam unde, era pe ciclu, etc.).
Iar dacă alegeam sa fiu cu o virgina, n-aveam nici o șansă la sex (am stat cu nevasta-mea 6 ani pana când și-a început viata sexuala cu mine).
Ce faci în situația asta? Te mai căsătorești? Când pare ca soarta lucrează împotriva ta pe plan relațional?
M-am riscat și am făcut pasul… Târziu, după 14 ani de relație.. Am zis ca după atâta timp, nici nu mai contează.
Îmi doream foarte mult un copil (am o fetita minunata) și ma speria de moarte singurătatea de la bătrânețe, când te ramolești și nu mai ai pe nimeni.
Nevasta-mea nu m-a iubit și am știut asta încă de la căsătorie, dar am acceptat situația. Era ea sau nu mai era nici o femeie în viata mea, asa ca am acceptat compromisul.
Căsătorie fericita? Nici pomeneala!
Pentru o căsătorie funcțională, este nevoie doar de toleranta….
De respectarea unor reguli simple pentru amândoi (fără infidelități, respectarea unor libertăți ale celuilalt: ea sa meargă împreună cu prietenele la restaurant sau eu cu băieții la o bere (pe care ii mai lasă nevestele), respectarea unor pasiuni și plăceri: asa cum eu ii tolerez mofturile de legate de înfrumusețare și cheltuirea unor anumite sume de bani pentru asta, asa și nevasta trebuie sa accepte sa cumpăr, sa zicem, un sistem audio, un HDD extern, etc., lucruri care ei i se par neimportante.
Nu o data s-a pus problema de divorț! Ne-am certat de multe ori și urat de tot, în care ne-am jignit crunt, unul pe celalalt! Pana una alta însă, nu am fost asa de rău, asa cum nici ea nu a fost.
Nu am înșelat-o, nu am vicii (tutun, alcool, droguri), nu am fost la curve, nu joc la jocuri de noroc, am adus banii în casa, nu am fost violent (decât verbal); practic, eu m-am comportat ok din multe puncte de vedere.
Sexul s-a rărit, după 20 de ani de sex cu aceeași femeie, dar nici ea nu a făcut nimic ca sa mențină sexul la un anumit nivel, iar lipsa iubirii din cadrul relației a fost un handicap, asa ca ma mir ca o mai facem 1-2 ori pe săptămână, având în vedere ca ea nu m-a mai sărutat de 10 ani.
Sunt multi bărbați atât de îndrăgostiți ca nu-și dau seama ca sunt luați de femei din interes; eu am fost perfect conștient!
Este ideal ca în cazul unei căsătorii sa existe o iubire reciproca reala; se pot face mai ușor compromisuri și se poate trece peste probleme, diferențe, iar certurile pot fi stinse mai ușor.
Este bine de asemenea sa existe o discuție înainte în care sa se stabilească niște reguli clare (eu nu am avut o asemenea discuție), astfel încât, dacă, exista ceva anume care trebuie satisfăcut cu orice preț și ea nu se poate adapta, sa evitați a face pasul matrimonial, pentru ca altfel, aceea problema va fi o sursa de conflicte dure și neplăcute pentru tot restul vieții.
Deci, dacă eu m-am căsătorit în asemenea condiții, nu vad de ce n-ați face-o voi.
Acum, dacă sunteți trecuți de 40 de ani, și nu ați fost niciodată căsătoriți, atunci mai bine lasă, trăiți-vă burlăcia pana la capăt; ce rost mai are?…
Foarte important este ca viitoarea soție sa va semene cat mai mult, sa puteți comunica, sa puteți face compromisuri, etc. si nu numai unul dintre voi, ci ambii, ca mariajul vostru sa aibe o șansă.
Si NU, căsătoria nu este o fericire, este un coșmar.
Taica-meu a avut 3 nevaste si cu nici una nu s-a înțeles perfect și nu a fost 100% fericit!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.