Unii dintre noi trec uneori prin niște faze foarte nasoale, când toate cele care se întâmplă ies complet pe dos.
De multe ori negativele vin de la muncă, de-acolo de unde apar aproape toate frustrările noastre.
Și pentru că așa-i educația la mulți dintre noi, în loc să-și vadă de drum și să-și caute altceva mai bun… oamenii rămân pe loc. Și asta-i condamnă de cele mai multe ori la cariere ratate, frustrări și bătut pasul pe loc.
Am o prietenă care timp de doi ani s-a chinuit la o multinațională.
Și când spun chinuit nu mă refer la program… eu am un program de muncă de-l face și pe cel mai ambițios corporatist să pălească de jenă.
Nu mă refer nici la volumul de muncă…
Când spun că s-a chinuit mă refer că a trebuit să muncească alături de câțiva colegi de tot rahatul.
De la prima zi de muncă a avut de tras cu ei.
Sigur, ești înclinat să crezi că dacă ăia erau mai mulți… poate ei aveau dreptate, nu a noastră.
Exemple?
I-au făcut memo la resurse umane pentru că a mâncat o napolitană, și nu era pauza de masă.
I-au făcut memo pentru că se îmbracă prea strident, și se refereau la o eșarfă care era, citez, ”prea roșie”.
Și, ca să fie povestea completă, bârfa era o prezentă constantă și agasantă.
Dar să nu înțelegeți greșit… nu aveau ceva special cu ea. Nu se înghițeau nici între ei, se faultau reciproc de fiecare dată când puteau. Iar șefii încurajau asta…
A noastră ajunsese să facă prost ce avea de făcut, evaluările-i ieșeau constant nasol, efectiv nu mai avea randament. Ajunsese să se îndoiască de propria capacitate de muncă.
Apoi i s-a ivit ocazia de a munci mai aproape de casă. Într-un loc de muncă plătit la fel, cu un program ceva mai lejer, în aceeași zonă de activitate (contabilitate) și tot într-o corporație.
Mi-am dat seama de schimbare când ne-am întâlnit accidental prin oraș acum câteva seri.
Zâmbea larg, țopăia ca apucata în mijlocul cafenelei și când am întrebat-o cu cine e mi-a răspuns entuziastă ”Cu colegele mele, sunt geniale!”.
Sărbătoreau avansarea pe care tocmai o primise în noua companie, după doar câteva luni de muncă acolo.
Mi-a vorbit 10 minute despre noul ei loc de muncă și în timp ce-mi povestea realizam că-mi vorbește despre serviciul ei pentu prima dată în nu știu câți ani…
– M-am chinuit ca o proastă doi ani dincolo, când ăia parcă se luptau cu mine să nu mă lase să-mi fac treaba. Și am crezut tot timpul că e vina mea și că trebuie să trag și mai tare. Dar când am ajuns să lucrez cu niște oameni întregi la cap… efectiv îmi place să mă duc la muncă!
Ascultând-o mi se părea că stau de vorbă cu Captain Obvious.
Păi e normal să te reducă la zero un coleg nașpa. E normal să nu mai dai randament. E normal să te gândești că o ehipă nocivă îți va face și ție rău.
Am refuzat proiecte, am evitat emisiuni, am ales să schimb echipa în momentul în care unul sau mai mulți căutau motive nasoale ca să nu… în loc să încerce să da.
Dar eu am fost norocos. Pentru că de-abia când ajungi să lucrezi într-o echipă mișto îți dai seama că și tu poți fi mișto. Că altfel… praful s-alege și de fiecare dată când mergi către muncă simți că mai mori puțin.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.