Eu am invatat sa fiu puternic, din punctul de vedere al individului. M-au invatat ai mei sa duc multe, sa le duc voluntar, sa nu fug de munca sau de responsabilitate.
In acelasi timp am mai invatat de la viata ceva… singur esti aproape degeaba.
Desigur, sunt multi indivizi care au ajuns sa aiba succes, oameni care spun ca totul li se datoreaza lor.
Desigur, sunt multi indivizi care au ajuns sa aiba succes, oameni care multumesc de fiecare data echipelor in care au jucat.
De unde vine diferenta? Din viziunea omului expus.
Uite, noi facem acum o emisiune noua, Casa Ibacka. Este o emisiune cu echipa restransa, cu materiale video putine, care se bazeaza pe noi doi (adica pe Andreea si pe mine). Ai putea spune, deci, ca atunci cand se pune problema de laude… sa le luam noi.
Ei bine, nu. Pentru ca noi doi, fara echipa de productie, oricat de restransa ar fi ea, am fi degeaba.
Pentru ca noi, fara echipa de platou, oricat de rupti din stele am fi noi, am fi degeaba.
Pentru ca fetele din echipa de PR au lucrat si ele alaturi de noi, si munca lor este la fel de pretioasa cu a noastra.
Si mergand asa… o sa vezi mai multi responsabili.
Am luat exemplul asta ca fiind la indemana.
Dar daca te uiti in jur… vezi multe exemple. Vrei unul? Lucian Bute.
La cea mai recenta intalnire pe care am avut-o cu el a spus „Nu as fi ajuns nicaieri fara echipa alaturi de care lucrez.„.
– Ce?! Esti singur in ring, tu faci toata treaba! Asta este primul gand, nu?
Ei bine… daca pana si un sportiv al unui sport de contact dar nu de echipa spune ca echipa este vitala… se vede treaba ca asa este.
Unde bat? Bat catre cei care uita ca fac parte dintr-o echipa. Cei care se vad niste luptatori solitari, niste individualitati distincte, cei care nu se vad parte a echipelor cu care lucreaza. Si nu-s putini ei… ruptii din stele.
Am vazut saptamana asta doua exemple de prezentatori TV de la noi care au afirmat cu nasul in aer ca sunt deasupra echipei, ca ei fac totul, ca ei n-au nevoie de nimeni si de nimic.
Ma cunoasteti deja, n-o sa arat pe nimeni cu degetul, nu-i treaba mea.
Dar o sa va povestesc despre o faza intamplata nu demult in TV-ul romanesc. O stiu de la echipa dar si de la eroul principal, cu toate ca n-am lucrat in acelasi loc cu el.
===
Prezentatorul emisiunii, mandru de el, intra pe platou. Nu saluta nici de data asta, ca de fiecare data. Se aseaza pe scaunul lui si zice Puneti-mi casca si lavaliera.
Nimeni nu schiteaza niciun gest. Cei din echipa vorbeau in soapta intre ei, era un murmur discret in platou.
Prezentatorul urla Linisteee!.
Murmurul continua, toti se comporta ca si cum el nu ar exista.
– Ba, cat mai avem pana intram?.
La fel, echipa nici macar nu clipeste. Nimeni nu-i raspunde. El face ochii si mai mari, se uita la ceilalti, nimeni din platou nu avea reactie.
– Baaa, cat mai avem?
Liniste.
– Baaa, v-ati tampit, ce gluma e asta?! Mai avem putin si intram in live! Vorbesc cu sefii si va dau afara pe toti!
La inceput nu s-a intamplat nimic. Apoi, dupa vreo 10 secunde, s-a auzit pe amplificarea din platou:
– Am citit interviul tau de azi. Pentru a 50-a oara ai afirmat ca ai facut totul singur, ca echipa nu conteaza si nu exista. Asa ca astazi nu vom conta si nu vom exista. Astazi… esti singur. Apropos, in 30 de secunde o sa fii live.
Prezentatorul a dat sa mai spuna ceva, era vanat de nervi, a dat cu pumnul in birou, dar in timp ce spumele dadeau sa erupa un gand i s-a infiripat in cap: Ba, eu in 25 de secunde o sa fiu live. In 20 de secunde… in 15 secunde…
A sarit, a luat lavaliera de pe birou si si-a montat-o singur. Nici nu prea stia acum, de 3 ani i-o monta unul, nici nu stia cum il cheama pe ala, nu era treaba lui.
A pus-o cu chiu cu vai, s-a pus la locul lui, si-a scos repede foile si a citit pe fuga din ele. In mod normal ar fi trebuit sa aiba promptere, dar erau inchise.
Citea din texte si tragea cu ochiul la monitorul de control, sa vada cand intra.
Si-a vazut genericul. Nu l-a auzit, ca sunetul era inchis. S-a vazut in live. A inceput sa citeasca din foi. S-a incurcat prima data la al cincilea cuvant. Apoi la al saptelea. Apoi la al noualea… si de-atunci incolo a tinut-o intr-o balba. S-a balbait tot editorialul, au fost cele mai cumplite 120 de secunde din viata lui, a facut textul muci, ii tremura vocea, nu stia in ce camera sa se uite…
A intrat primul material. Toata lumea din platou se comporta de parca nu se intampla nimic deosebit. Telefoanele fixe din regie sunau indelung, semn ca sefii voiau sa afle ce se intampla. Nimeni nu raspundea.
S-a terminat primul material. A inceput el sa vorbeasca din foi. A incurcat foile, a prezentat materialul care trebuia sa intre al treilea. Si-a dat seama la jumatate. A incercat s-o repare si a inceput iar sa se balbaie. Sa se balbaie rau. A intrat materialul numarul doi.
Era cu nervii la pamant. De tot.
Balbele au continuat, cel de-al treilea si cel de-al patrulea material au intrat dupa niste balbe, niste gafaieli, niste poticneli de-ai fi putut jura ca omul e pe electrobotanice…
In timpul celui de-al patrulea material a inceput sa vorbeasca…
– Am fost de rahat. Stiu ca n-o sa ma ierte nimeni dar imi cer scuze. Am fost un egoist de rahat, un taranete nesimtit, un ingamfat penibil. Stiu ca n-o sa ma creada nimeni dar aveti dreptate. N-o sa fac scandal pentru asta, n-o sa fac taraboi, nu voi cere nimanui sa va dea afara. Probabil ca meritam lectia asta. Pacat, insa, ca ma vor da afara pentru emisiunea de azi.
Brusc s-au luminat prompterele. Asistentul de platou a venit si i-a pus mai bine lavaliera, i-a montat si casca. In casca s-a auzit distinct si familiar glasul producatorului:
– In 45 de secunde se termina materialul, ai intro 6. Pe vesel, stirea e misto.
Un operator i-a spus Indreapta spatele, te vezi nasol pe camera.
De la machiaj a intrat cineva si l-a sters pe frunte si pe pometi.
Regizorul de platou a dat drumul la aerul conditionat, de-abia atunci si-a dat seama Prezentatorul ca era transpirat fleasca.
Toate au mers apoi cum trebuie. Au terminat emisiunea la cateva zeci de minute dupa, au iesit la bere. Si-acolo s-au spus toate.
Au trecut de-atunci multi ani, eu stiu povestea si de la cativa din echipa, si de la „erou”.
Este, probabil, cosmarul oricarui prezentator… sa te trezesti singur, in direct. Si sa realizezi de-abia atunci,cand esti in fundul gol in fata tarii, ca cei de langa tine conteaza la fel de mult ca si tine.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.