Cât de frică ți-e de Spitalele de Stat?

Ce vezi în poză este capul subsemnatului. Cu o gaură în dânsul.

În esență… după un accident mișto, era să rămân mutilat.
Mi-am fracturat singur – că eu sporturi extreme, trăit la limită, crazy și dinamic (deci, de imbecil ce sunt) – toate cele trei prinderi ale zigomaticului (ăsta e obrazul, cum ar fi), iar pometele mi-a căzut în interior.

Așa că a fost nevoie de o operație prin care un doctor iscusit mi-a vârât prin gaura la care v-ați uitat o chestie de fier cu care a împins la loc și a fixat vreo zece zile – până s-a prins din nou – osul respectiv.

Am început articolul așa pentru a se înțelege din start că îi respect și le mulțumesc cu pălăria de pământ doctorilor care lucrează la Stat.
Am o listă, din păcate deloc scurtă, cu oameni care m-au primit polizat, rupt, jumulit, ars mecanic, tăvălit ori tumefiat și m-au împachetat la loc de zici că-s viu.
Pentru ei am tot respectul.

Legat de sistem, însă… groază și panică.
Medicamente aduse de acasă, paturi de spital care s-au rupt cu mine, șoareci și alte creaturi, mizerie… mă rog, toată pleiada de necazuri pe care nu e nevoie să i le povestești niciunui român… că le știe deja.

Cum le eviți? Cum eviți spitalele de stat?
– Mergi la privat.
– Nu sunt bani de privat, băi, vedeto!
– Da, știu ce zici. Dar sunt șanse să existe o soluție, pe care noi am ales-o deja: asigurare de sănătate. Asta despre care vorbesc eu acum, costă 5 lei pe zi.

Dacă sună interesant, citește mai departe. Dacă nu… te poți opri aici, că mai jos scrie de un produs comercial și dacă nu te interesează nu vreau să-ți toc timpul aiurea.

Așa. Ziceam că e un cost de 5 lei pe zi. Mă rog, ca să fiu mai corect, e de la 5 lei pe zi, că asigurările se configurează și ele.

Ce poate face o asigurare de sănătate pentru un om viu?

De exemplu, să  fii spitalizat și tratat la privat. Cu tot ce înseamnă asta: curățenie, condiții bune, intimitate, servicii premium și tot așa.

Consultații și investigații medicale la peste 1.200 de clinici din România. Și la privat, dar și la stat… tu alegi.
Asigurarea asta acoperă costuri de până la 100.000 de lei. Spitalizare și intervenții chirurgicale.

Mai mult de-atât, ai acces la a doua opinie medicală, dacă nu ești sigur de diagnostic sau de tratament.

Cumva, din cauza pandemiei, uneori sunt șanse să vrei să stai de vorbă cu un doctor specialist… dar fără să mergi la cabinetul lui.
Că nu vrei coadă, aglomerație, așteptare, trafic.
Așa că telemedicina poate fi în destule cazuri o soluție foarte bună.
Consultație prin telefon, SMS, Whatsapp sau apel video.

Asigurarea despre care spun eu aici are două variante pentru telemedicină: platforma digitală Atlas (300 de medici și specialiști licențiați) și platforma DoctorChat (bazată pe inteligență artificială).

Și când spui telemedicină te poți gândi de la chestii legate de interpretarea analizelor medicale, poți identifica semnele unei infectări cu vreun Doamne-ferește! trecând în revistă cu medicul sau cu I.A. simptomele pe care le ai… ori poți vedea ce e de făcut în cazul în care ai uitat să iei medicamentele la timp.
Fără să mai stai pe drum, să aștepți la coadă, să te înghesui pe vreun hol cu alții care așteaptă la același doctor.

Uite, că nu mă ascund după degete: acum ceva ani am lucrat în asigurări și am vândut inclusiv asigurări de sănătate… de-atunci știu că ăsta este un instrument cu care noi nu am fost obișnuiți.
Pare ceva abstract, complicat și scump, iar majoritatea românilor se sperie când vrei să le povestești de așa ceva.
Dar atunci când alegi să te interesezi puțin, vezi că nu e așa.

Noi asta am făcut și-apoi ne-am asigurat și pe noi și pe copii.
Și de când ne-am asigurat, toate chestiile medicale nu au mai costat aproape nimic, pentru că au fost preluate de asigurare.

Nu spun că trebuie neapărat să-ți faci așa ceva… spun că ai putea vedea dacă pe tine te ajută.

Link-urile din articol sunt către asigurarea de sănătate SanaPro / Allianz-Țiriac.
Dacă vrei mai multe info, uite aici:

https://www.allianztiriac.ro/ro_RO/persoane-fizice/asigurari-persoane-fizice-viata-si-sanatate/asigurare-de-sanatate-sanapro.html

https://www.allianztiriac.ro/ro_RO/articole/servicii-medicale-atlas.html

https://www.allianztiriac.ro/ro_RO/articole/servicii-medicale-doctor-chat.html

https://www.allianztiriac.ro/ro_RO/articole/asigurari-de-sanatate-must-have.html

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • sorin
    • 26.12.2021

    Tot respectul pentru personalul sanitar de la stat. Doctori, asistenti, medici de familie, anestezisti, moase etc cu totii depun eforturi pentru a mentine sanatos acest popor. Din pacate, dotarile din multe spitale lipsesc cu desavarasire. Provocarea lor este si provocarea noastra… Poate din aceste motive ar trebui sa avem mai multa grija de sanatatea noastra.

    Sa fiti sanatosi si voiosi!

    răspunde-i
  • Marcel
    • 08.12.2021

    E buna asigurarea daca ai buget si rabdare in speranta sa nu ai nevoie de ea! Cazul sotiei mele , clinica Regina Maria consult de specialitate in urma careia i sa recomandat un set de analize si tratament la cateva zile problema sa agravat si am solicitat consult de urgenta la acelasi doctor ,raspunsul clinicii : programare la o perioada de peste 2 saptamani(inceputul lunii urmatoare) deoarece medicul a terminat plafonul de consultatie pentru pacienti cu asigurare si daca dorim.mai devreme se poate la cu plata ! Asa am ajuns (cu un intens gust amar dat de sistem) , asa am ajuns la urgenta la unul din spitalele de stat unde a fost extrem de bine tratata .
    Depinde foarte mult de experienta fiecaruia , interpretabil.
    Mentionez ca poti sa nu accepti commentul sau poti exclude numele clinicii, nu intentionez sa le fac reclama negativa , problema fiind personala cu reclamatie depusa. O seara frumoasa

    • Cabral Ibacka
      • 08.12.2021

      Îmi pare rău de experiența voastră.
      Dar faci o confuzie între asigurarea de sănătate (ce spun eu) și abonamentul la o clinică privată (ce cred eu că aveți voi).

      Sunt două situații complet diferite.

    răspunde-i
  • Nae
    • 08.12.2021

    Mama mama. Cu motorul?

    • Cabral Ibacka
      • 08.12.2021
    • Oana
      • 08.12.2021

      Dupa ultima experienta,foarte frica imi este de spitalele de stat! Am nascut prin operatie de cezariana acum 2 luni si jumatate si datorita instrumentarului folosit in operatie (probabil sterilizat cu apa de chiuveta) m-am ales cu un frumos stafilococ auriu pe rana. De stunci ma chinui sa inchid operatia. Bineinteles ca acum platesc la privat consultatie,drenaj, chiuretaj pe plaga, dezinfectat si pansat toate pe viu. Nu e chiar distractiv. Sanatate!

    răspunde-i
  • Cucu
    • 08.12.2021

    E buna, mai ales daca ai sub 60 de ani și nu plănuiești sa te îmbolnăvești mai repede de 12 luni.

    răspunde-i
  • Ionut
    • 07.12.2021

    Si totusi operatia ai facut-o la stat :)).
    Asigurarile astea la clinici private sunt asa pt o revizie, o maslina, o atentie, o durere in fund pe care poate o ai sau nu dar e bine sa te controlezi preventiv si niste analize oe moca. Eu sunt fan totusi, pentru ca sunt un om optimist si sper sa am parte doar de “nimicuri”, am asigurare de ani de zile si prefer sa dau niste banuti ca sa nu stau la cozi interminabile de trebuie sa mi iau concediu, sa nu ma umilesc si sa fiu tratat civilizat, insa nivelul de expertiza e foarte scazut din pacate.
    Ba mai mult, foarte multi medici slabi care nu au loc la stat, ajung sa lucreze in privat.
    So, vrem nu vrem, tot pe asta tre sa-l imbunatatim. De ce? Simplu, pentru ca la privat e mai profitabil sa te consulte ca sa-ti dea un paracetamol versus sa-ti faca o reconstructie de tibie sau mai stiu eu ce alta traznaie poti tu sa faci cu sporturile extreme, si nici nu tre sa aduca cei mai scumpi si mai bine platiti medici pt asta. Si-ti zice asta unu care a incercat toti “greii”: Medlife, Sanador, Regina Maria.
    Deci, e vorba 100% de maximizarea profitului.

    • Cabral Ibacka
      • 08.12.2021

      Din experiență îți spun, nivelul de expertiză este același.
      Pentru că medicii, dacă știi să-i alegi, sunt cam aceiași.
      Dar diferența, la finalul întâmplării, este imensă.

      Și… da, m-am operat la stat atunci, că n-aveam asigurare. Acum aș avea cu totul altă opțiune. Și nu din cauza medicului.

    răspunde-i
  • Dorina
    • 07.12.2021

    Acum 2 ani, sotul meu a avut un accident de motocicleta si a fost dus de urgenta la spital in Iasi (amandoi avem asigurari private, dar cand e vorba de o urgenta, te duce ambulanta direct la stat).
    Sotul a fost operat si tratat de un doctor foarte fain care era de garda. Dl. Dr. mi-a raspuns permanent la mesaje, telefon, watsapp (a fost o recuperare de durata si in 6 luni a mers pe ambele picioare).
    Iar noi nu suntem persoane publice, deci se poate si in Romania.
    Multa sanatate!

    răspunde-i
  • Ciprian Bitică
    • 07.12.2021

    Îndrăznesc să spun, și cred că îmi dai dreptate, că nu orice om beneficiază de bunătatea doctorilor la fel cum ai beneficiat tu.

    Să fim serioși, viața publică îți oferă un alt statut când te întâlnești cu oricine. Când te oprește poliția, la spital, la restaurant, la privat, la stat, oriunde. Doar cumătra aia neagră, la final, ne tratează egal pe toți.

    Multă sănătate!

    răspunde-i
  • Madalina
    • 07.12.2021

    Multa sanatate!

    răspunde-i
  • Loading...