FOTO Vodafone Romania (1)

Cât costă viața unui om?

Nu întreb retoric, sunt serios: cât crezi că ar costa viața unui om?

Atunci când condițiile sunt dramatice, când natura îți stă împotrivă, atunci când tehnologia e limitată și o viață se află în pericol… cât crezi că ar trebui să cheltuim pentru a salva omul respectiv? Care ar fi limita? Unde ar trebui să ne oprim și să spunem că… e prea mult?

Eram acum doi ani șase suflete pe un velier pe care nu-l cunoșteam, în mijlocul Mării Egee, într-o furtună cu spume.
De când ieșisem în mare deschisă părea că o să fie greu.
Și a fost.
Vânt de 28 de noduri, niște valuri înalte și ciudate ce izbeau din două direcții, o ploaie ce nu s-a oprit deloc și vizibilitate aproape zero.
Și-atunci ne-a sărit și vela principală din poziție.
Așa că până am reușit să ajungem la adăpost, în Lesbos, ne-am târât 60 de ore prin furtună, rugându-ne să nu ne lase motorul. Pentru că în el era totul.
Stația radio nu bătea decât 4 mile marine. Și nu eram pe nicio rută comercială să putem spera că ne aude cineva.
De telefonie mobilă nici nu putea fi vorba.
Barca nu avea EPIRB,  adică nu avea sistemul de transmisie SOS prin satelit.
Și… nu, nici căpitanul șef nu avea sistem personal de alertare prin satelit.
Dacă ne lăsa motorul… eram cam gata.

Și-atunci m-am întrebat prima dată în viață Oare cât costă o viață de om? Cât bani s-ar cheltui pentru a fi salvată?

Am auzit întrebarea asta din nou acum câteva zile. Și răspunsul m-a cucerit definitiv.
Se vorbea despre o investiție în tehnologie, astfel încât oamenii rătăciți pe munte să beneficieze de avansul tehnologic actual și să aibă mult mai multe șanse de a fi salvați.
La întrebarea asta cu Cât costă? omul de la Salvamont România a zis o chestie care va rămâne cu mine mult timp: E vorba de mulți bani, în euro. Zeci, poate sute de mii în total. Și dacă cu toți banii ăștia noi reușim să salvăm chiar și un singur om în plus… și tot merită!

Și așa cred și eu.

Sigur, eu m-am dus la eveniment pentru că mi se pare că tehnologia a ajuns, în sfârșit, să mute munții și eram curios să văd ce soluții au ales.

Ultima invenție aplicată este cea de la Salvamont: în cazul unui om sau a unui grup de oameni dispăruți într-o zonă dificilă în care telefoanele mobile nu au semnal, Salvamont apelează la o soluție gândită de Vodafone: o echipă mobilă se deplasează în zona aproximativă unde se știe că sunt cei dispăruți, ridică o dronă specială și genereaza semnal mobil de voce și date, chiar și 5G pe o arie de 10km.

Așa arată drona, am văzut-o zburând, e tare:

Asta înseamnă în primul rând că cei rătăciți sau accidentați pot lua legătura cu Salvamont, pot da un share-location precis, pot transmite informații despre starea medicală și alte probleme.

Echipamentul despre care spun este format dintr-un ATV și o remorcă. Când ajung în zona aproximativă a celor cu probleme se face rapid legătura cu satelitul și se ridică drona ce poartă celula GSM cu ea.


Pentru a avea o autonomie mare, drona este alimentată prin fir de echipamentul de la sol, iar asta-i permite să zboare multe ore (în remorcă, pe lângă baterii, sunt și generatoare de curent).

Mai mult, sistemul este completat de dronele mici.

Care astea mici ce fac: printr-un program de zbor autonom și fiind dotate cu camere foto și cu termoviziune (detectează căldura și diferențele de temperatură), dronele mici fotografiază întreaga zonă, metodic și la rezoluție mare.
Și pentru că drona mare este deja sus și asigură GigaNetwork 5G, dronele mici transmit imaginile la bază (rețeaua GigaNetwork mobilă a fost certificată „Best in test” în martie 2022 de către auditorul independent umlaut).
Fotografiile sunt transmise în timp real, geolocalizate și analizate cu ajutorul software-ului SARUAV, care se folosește de Inteligență Artificială. Toate acestea cu sprijinul rețelei Vodafone GigaNetwork Fibră, la care este conectat Centrul Național de Analiză a Datelor Salvamont.

Deci cumva soluția este integrată și rezolvă mai multe situații în același timp.

Este o soluție care rezolvă tot-tot-tot-100%? Nu cred.
Dar atunci când te numești Salvamont și tot ce faci este să te lupți cu natura pentru a salva oameni… ajutorul tehnologiei este, probabil, vital.

Deci… cu toată investiția asta făcută de Vodafone România și cu tot efortul de implementare atât pentru Salvamont cât și pentru Vodafone… cât costă să salvezi o viață?

Cât timp salvezi viața, nu prea mai contează costurile…

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Galoiu Livia
    • 26.04.2022

    Ador calitatea brandului si a cafelei . Va pup si imbratisez cu drag! Hristos a inviat!

    răspunde-i
  • Galoiu Livia
    • 26.04.2022

    Calitatea brandului si a cafelei oferite! Va pup si imbratisez cu drag! Hristos a inviat!

    răspunde-i
  • Violeta
    • 15.04.2022

    Cred ca viața unui om nu are preț. Aud deseori ” am cheltuit tot ce am avut” „am încercat tot”. Finalul este acelasi indiferent de cat cheltui. Nu toți au șanse.
    Am vazut si eu un reportaj despre Drona de la Vodafone. Mi se pare extraordinar pentru ca de multe ori oamenii nu au putut fi salvați din cauza lipsei de tehnologie. Dar mi-am pus o întrebare la final. Poate nu are sens, poate au explicat si nu am înțeles eu. Daca sunt curenți de aer foarte puternici sau daca bate vantul tare, drona mai ajută? Repet, poate au explicat si nu am inteles eu.

    răspunde-i
  • Sergiu R.
    • 14.04.2022

    Foarte utile aceste tehnologii. Ma bucur ca, in sfarsit, le folosim pentru cele mai bune scopuri.

    răspunde-i
  • ioana
    • 13.04.2022

    Viata are pret cand iti pasa de oameni…furtuna ta de pe barca, mi-a amintit de furtuna prinsa langa Aegina, de a fost nevoie sa ne intoarcem in larga sa nu ne loveasca de stanci, un catamaran langa cu vele rupte, statia pornita si o femeie care explica ca au un om inconstient pe barca. Ajunsi in port dupa il scoteau cei de la ambulanta intr-o patura, iar cei din port spuneau ca asta se intampla mereu cand e furtuna, ca mor oamenii de la atac de panica sau lovituri. Era skipperul cu care inchiriasera barca, ma uitam cum cei de pe barca intindeau rufele si parea ca nu s-a intamplat nimic.
    Cat costa viata unui om? m-am intrebat de fiecare data dupa ce medicii i-au salvat viata mamei, nu o data, de cel putin 4 ori…n-are pret.

    • Cabral Ibacka
      • 14.04.2022

      Așa e, n-are preț.
      Sau, mai corect, n-are limită de preț..

    răspunde-i
  • dan
    • 13.04.2022

    Imi dau seama ca nu ai formulat intrebarea in directia asta, dar daca privim moartea ca pe un echilibru al universului, se schimba putin datele in teren:)….

    • Cabral Ibacka
      • 14.04.2022

      Dacă îți place ție mult ideea de a fi tara care echilibrează echilibrul ăla… have fun. 😉

    răspunde-i
  • Daniel
    • 13.04.2022

    Dacă ar fi sa dam un răspuns direct și la rece, acesta ar fi cu siguranță : Oricât e nevoie. Eu as pune aceasta întrebare și victimelor salvate, încercând sa aflu câți bani și mai ales timp au investit ei pentru propria siguranță, in asa fel încât sa diminueze riscul de a se găsii în situația în care ar avea nevoie sa fie salvați. Dacă îți dorești ca cineva sa pună prețul corect pe viata ta, este important ca tu sa ii dai valoare, in asa fel încât aceasta sa devina inestimabila. Viata este alcătuită din nenumărate înșiruiri de alegeri, iar atunci când ai resurse limitate și alegi sa salvezi pe cineva riști în același timp sa abandonezi pe altcineva. Felicitări Vodafone pentru inițiativa, cu siguranță este binevenit oricând un umăr în plus care sa sprijine salvarea unei vieți și mai ales care să îi ajute și pe salvatorii de vieți care în unele cazuri ajung sa plătească prețul suprem pentru a salva o viata.

    • Cabral Ibacka
      • 13.04.2022

      Bine pusă problema, și noi trebuie să investim în propria siguranță. 100% de acord.

    răspunde-i
  • Loading...