Prefer aproape întotdeauna să citesc cartea și să nu văd filmul.
Atunci când văd filmul înaintea cărții… se cam pierde surpriza, cam toate momentele importante ale cărții sunt date mură-n-gură de către film.
Atunci când citesc cartea înaintea filmului… filmul este întotdeauna răsuflat, surprizele poveștii fiind deja devoalate de către carte.
Evit, deci, să citesc și cartea și să văd și filmul.
Atunci când a fost vorba de Urzeala Tronurilor… am fost leneș. Am citit recenziile serialului și am decis să văd filmul. Și mi-a plăcut la nebunie.
Este, cred, cel mai bun serial produs vreodată în istorie. Lăsând la o parte povestea (nu c-ai putea), producția în sine este incredibilă.
M-am uitat pas-cu-pas, cu un ochi entuziast, cu celălalt critic. Foarte, extrem de foarte puține greșeli. Producția e de nota zece.
Și mai presus de asta, castingul este pur-și-simplu… perfect!
Și cred că și datorită faptului că au reușit un casting perfect… atunci când m-am decis să încerc primele două cărți din serie… le-am devorat!
Da, și mie mi s-a părut ciudat, mă așteptam să nu mă mai prindă povestea… dar m-am trezit că am devorat primele două cărți din saga în vreo trei zile. Timp în care, evident, n-am mai făcut nimic! 🙂
Acum că le-am terminat o să le iau și pe celelalte, sunt scrise incredibil de bine, povestea este chiar mai palpitantă decât în film, nivelul de detaliu îți aduce un plus clar.
Dacă îți vor cădea vreodată în mâini… nu te gândi că ai văzut deja filmul, citește-le… sunt șanse mari să-ți placă. 😉
Tu te-ai uitat la film sau ai citit cartea? Sau amândouă? Ți-a plăcut filmul?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.