Am vorbit in seara asta pe twitter despre Canon versus Nikon si mi-a ramas topicul asta in cap…
Eu am avut Canon, si m-am inteles bine cu el. Aveam o trusa cu vreo 4 obiective care acopereau mare parte din plaja de focale. Aveam si o multime de accesorii, toate aranjate frumos intr-o geanta foarte misto (si eram – evident – mandru si de treaba asta). Am facut in jur de 7-8000 de cadre cu el, am cateva zeci de poze de care sunt tare mandru.
Dar m-am saturat de el si mi-am luat Nikon! Adica… am ales sa abandonez toate treburile si sa-mi iau Nikon. De fapt… n-am ales. Stai sa-ti zic cum a fost…
Dupa ce-am dezbatut cu draga mea soața unde sa ne petrecem vacanta, am cumparat biletele si… ne-am suit in avion. Eu eram inca in perioada febra 41,5, vechile mele amigdale (pe care le-am abandonat de ceva timp) aveau prostul obicei sa se inflameze si faceam niste infectii din alea cu artificii, febra, antibiotice… stiti voi, exact ce-si doreste omul. Mai ales in concediu.
Ca… da, de gand ne-am suit in avion febra mea crestea voioasa, gatul mi se umfla, incepusera sa apara si frisoanele – dragele de ele – deci… exact ce-ti doresti in debutul unui concediu.
Si, dupa cum spuneam, ne suim noi in avion, eu deja febril, iar draga mea soața deja ingrijorata…
Pe drum spre Portugalia curentul din avion nu m-a ajutat la nimic, cand am aterizat eram infundat bocna si ma luasera deja toate tremuricile.
Din cauza intarzierii avionului am ajuns dupa ora de inchidere la biroul de inchirieri auto, de unde trebuia sa ridicam masina. De la aeroport si pana la statiunea unde ar fi trebuit sa ne relaxam oasele era ceva de mers, cam 3 ore. Decat sa luam un taxi si sa mergem la hotel, pentru a ne intoarce cu autobuzul la aeroport a doua zi pentru a ridica masina… am zis sa mai stam in aeroport inca vreo 3 ore si sa nu ne mai plimbam de nebuni.
Zis si facut… ne alegem noi un loc frumos si cu verdeata, asezam toate bagajele in forma unui mic totem si ne punem pe asteptat. Si (acum incepe festivalul) a mea draga soața zice:
– Ma duc la toaleta sa mai pun ceva pe mine, ca-i cam frig. Si cred ca iau si ceva de raceala, ca parca ma ia si pe mine…
Ia geanta ei cu haine, ia si geanta mea (da, aia de care ziceam mai sus, cea in care stateau aranjate frumos toate sculele mele foto, Canon-ul XT 450 Rebel, cele 4 obiective, telecomenzile, trepiedul si monopiedul), caci in buzunarul din fata (ala si cu fermoar si cu arici) pusesem eu si medicamentele, sa fie la indemana.
Eu… cu 3 pulovere pe mine ( plus geaca) bagam pasaje de break-dance febril, nu m-am sesizat si-am stat linistit.
Si se intoarce draga mea soața, draga de ea, de la toaleta tragand troller-ul ei, multumita foc pentru ca a scapat de racorica datorita jeansilor pe care tocmai si-i montase pe dansa, draga de ea, ca-i friguroasa rau.
Si o intreb:
– Ai luat si medicamente?
– ?!
– Care-i faza cu privirea?
– Pai… am uitat geanta ta, aia cu medicamentele, la toaleta.
Ei bine, dragii mosului, cand m-am scuturat eu o data au cazut de pe mine si febra si frisoanele, mi s-a desfundat si nasul si parca mi-a crescut putin si masa musculara! Si cand am plecat eu asa, intr-un sprint neaos disperat catre toalete, si cand am sarit peste cateva randuri de banci, si cand am intrat direct in toaleta femeilor fara nicio jena… si cand am facut eu toate astea… ce credeti? Le-am facut degeaba, ca geanta mea disparuse, si-odata cu ea si trusa mea foto. Am apucat sa va zic ca eram tare mandru de ea? Ah, deci v-am zis…
Si uite-ma pe mine clipind tamp la poarta de vest a aeroportului Lisabonei, cu corpul cuprins din nou de febra, frisoane si muci, si cu ochii in lacrimi… trusa mea foto, Canon-ul meu, geanta aia misto de care eram tare mandru… duse fusera, si-odata cu ele si cheful meu de viata!
Nu i-am zis soaței mele, draga de ea, nimic. Ca ce rost mai avea sa fac si pe oracaitorul isteric prin aeroport? Ne-am dus la Politie, le-am povestit, ne-au dat niste formulare sa completam. Le-am completat. Ca tot n-aveam ce face..
Cand ne-am intors acasa m-am pus pe strans bani, cand a venit momentul am luat-o de la zero… cu un Nikon.
Deci… am putea spune ca soața mea, draga de ea, apreciaza mai mult Nikon. Dar de-atunci draga de ea nu mai pune mana pe trusa mea foto. Never-ever!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.