Dă <play> și lasă văicăreala, nu e nimic trist.
Și dacă ai chef, citește.
Uneori nu mai pot cu fanaticii optimismului. Cu toți cei care îți explică faptul că viața, oricum vine ea, e bună.
Nebunii ăia plini de energie nebună, care se uită la cameră și rostesc sonor toate cuvintele alea pline de înțelepciune iscusită prin care vor să te convingă că viața ta e cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla… chiar și când ești plin de hemoroizi, într-un avion în cădere, înșelat de iubită și sărac lipit.
Eu, băiat simplu din Berceni, spurcat la gură ca artileria germană, nu mă pot abține să nu le livrez toate mostrele de inspirație locală ce-mi vin în minte în momentele alea.
Pentru că:
… de cele mai multe ori acești călăreți ai zâmbetului perpetuu sunt niște depresivi de ți se rupe sufletul dacă afli ce-i în inimioarele lor.
… de cele mai multe ori rezultatele magicelor lor afirmații sunt direct contrare cu scopul declarat, acela de a face oamenii optimiști.
Nu că aș fi fanul altei tabere nebune… cea care ne-a făcut nouă educația în stilul ignoră greutățile, înghite și mergi înainte, asta e.
#băinene, să știi că-i normal să nu-ți iasă toate. E normal să mai dai și cu fail. E normal să dai chix. E OK.
Și dacă dai cu muci în fasole… să știi că asta nu înseamnă că nu ești destul. Nu înseamnă că ești mai prost. Că ești mai fraieră.
Nu.
Înseamnă doar că dintr-un șir întreg de decizii… ai luat câteva decizii nefericite.
Asta e.
Vei merge mai departe.
Dacă te duce capul vei trage niște concluzii.
Dacă ai și puțin noroc poate că nu vei suporta repercusiuni care să te îndoaie.
Dar nici să mergi despletită prin oraș, într-o inconștiență soră cu consumul de ceva greșit, pășind într-un nor de optimism dement, călcând pe mucișori de unicorn bețiv.
Că… o fi apusul un răsărit privit de la spate. Dar doar dacă ai fost lemn toată ziua.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.