Se spune că viața e grea.
Asta până te însori… c-apoi devine imposibilă. De-abia atunci începe chinul.
autor necunoscut, Berceni, 2017
Am scris în 2011 un post cu titlul Te însori cu diva, ajungi în pat cu bunica dânsei.
Atunci, am crezut că am ajuns la miezul adevărului, că nenorocirea sexuală a bărbatului însurat se termină cu ciorapii flaușați și pijămăile cu Bună, pisicuțo! (mă rog, Hello Kitty). Nimic mai fals, drama era departe de a se fi încheiat.
Se poate mai rău. Mult mai rău…
Reiau subiectul pe scurt, venind de-abia la final cu adevărata descoperire dramatică!
Pe scurt? Atunci când o cunoști… perfecțiunea feminină care ți-a atras atenția e numai într-un balet.
Nu există detaliu care să te facă să te îndoiești de faptul că este… perfectă!
Păr, ten, ochi, genunchi… toate-s aranjate de te ia cu zgubilici numai când o vezi, d-apăi când se întoarce și cu fața la tine.
Cât despre momentul în care ajungeți singuri în dormitor… apare așa, îmbrăcată de la cele mai mișto magazine de lenjerie intimă:
Sau așa:
Ori așa…
Și-atunci totul e perfect, te consideri norocos pentru că o ai în viața ta… descoperind în tine niște izvoare de energie și nebunie cum nici în filme nu se văd!
Dar anii trec… și cică ele au problema asta cu circulația periferică, care nu prea merge, de zici că sunt o colecție de intersecții din București, nu iubirile vieților noastre.
Și cam în perioada respectivă încep să apară pijămăile cu Hello Kitty. Și ciorapii flaușați. Și halatele de baie cu glugă + turban. Apropo, știai că există și ciorapi triplu-flaușați?
Dar, pe cuvânt – cu toate că nu credeam – te împaci și cu astea.
Ba după o perioadă de acomodare de-abia aștepți să apară în sărăcia aia de pijama roz, să-i faci ceva corespunzător lui Hello Kitty.
Dar, din păcate – și-o spun cu lacrimi în ochi – se poate mai rău. Mult mai rău!
Acum câteva zile m-am trezit în rulotă cu Nea’ Florică, zugravul pe care-l chema mama să dea cu humă pe pereți când eram mic!
A intrat Nea’ Florică nonșalant, și-a pus telefonul la încărcat și s-a băgat în pat lângă mine!
Eu… mut! Ce naibă căuta Nea’ Florică în același camping cu noi?! Dar… lasă asta! Ce naiba să caute în pat cu mine?!
Mă și gândeam că intră și nevastă-mea în rulotă și mă găsește cu omul ăla în pat… cum îi explic femeii că n-am nicio vină?!
Și-mi dreg glasul, mă ridic în coate și…
Și vorbește Nea’ Florică! Zugravul! Cu vocea nevestei mele!
– Ai chef?
– Ce chef?!
– Știi tu…
– Ce să știu, Nea’ Florică?! N-am nimic, du-te de-aici că ne prinde nevastă-mea! Și fă-ți și-un control din ăla ORL, că ai ceva la voce!
Și când să mă apuc să târâi de om, să-l scot din rulotă, văd că… era nevastă-mea!
M-am uitat mai bine… era Andreea, dar îmbrăcată în oribilii pantaloni jerpeliți și obosiți ai lu’ Nea’ Florică!
– Ce-i cu ăștia pe tine?!?!
Se uită în jos, mulțumită că i-am observat zdrențele.
– Ăștia? Sunt noi. Sunt fiță, ultima colecție…
Eu? Să fac apoplexie!
– Ultima colecție de la Cernobîl! Arăți de parcă ai luat lucrare în Sălăjan și te-au bătut ăia cu pompa de humă peste glezne! Cel mai amărât zugrav din lume! Moartea dorinței pentru următorul cincinal!
S-a supărat. Tare rău s-a supărat.
În continuare nu ne vorbim.
Ea așteaptă să-mi cer scuze. Zice că i-am omorât libidoul.
Dar cum să-mi cer scuze când ea a venit în fața mea îmbrăcată în… asta:
Măi, jur! Nea’ Florică avea o pereche din asta în 1987! Dar omul îi folosea doar când dădea cu humă sau calciu pe pereți… și chiar și-atunci parcă era puțin jenat!
Măi, și să nu ne înțelegem greșit… sunt noi! De-abia i-a luat!
Bine, ca să fiu sincer, azi am văzut și un domn purtând așa ceva. Doar că în partea de sus se asortase cu o vestă reflectorizantă pe care scria ceva cu drumuri și poduri…
p.s. A, și-acum pun pariu că fetele știu deja ce brand sunt oribilitățile astea!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.