Când hotărăști că vrei să-i faci rău celui care ți-a greșit?

Comentarii

• Catalin Zălog

  publicitate

  Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

• Liviu Drăguț

  • 15.04.2016

  N-am nicio reacție atunci când sunt înjurat, dar dacă se apropie prea mult de mine, reacționez violent. Uneori las urme prea adânci pe fizicul adversarului. Când sunt mințit, tac o vreme, apoi… aștept momentul prielnic pentru a spune tot ce m-a deranjat până la acel moment. Nu uit nimic, aduc aminte tot ce m-a deranjat.

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Deea

  • 26.03.2016

  Am zambit trist când am citit postul. Niciodata nu m am gandit sa fac rau, ci am vrut dreptate. Si nu ma refer la dreptatea mea, ci strict la ceea este omeneste si de bun simt. Anul trecut am trecut printr o trauma la locul de munca. Am intalnit cel mai urat om posibil, malefic pana la radacina, si anume colega mea. Am incercat sa ma inteleg cu ea, sa ma imprietenesc, am tacut si am ascuns o când avea crize de nervi la adresa mea si urla ca o femeie nebuna. Pana când, intr o zi am decis ca nu mai permit nici un fel de jignire. Si nu am ridicat tonul la ea, am ignorat o ( indiferenta doare cel mai mult) si am discutat cu cei din conducere. Malefica nu se purta urat doar cu mine, ci cu toti colegi de la Director General pana la colegi. Doar ca i se pusese pata pe mine pt ca nu m a intimidat. Mi e era mila de ea pt ca avea probleme psihice. Dupa o comisie indelungata, nu s a luat nici o masura impotriva comportamentului ei si imi pierdusem orice speranta. Norocul meu ca mi am gasit alt loc de munca, m am simtit mai mult decat minunat când le am fluturat demisia. La 4 luni de când am plecat, au dat o afara si au angajat alte 2 fete. Ambele cu numele de Andreea :))) Ca al meu! Satisfactia a fost imensa! Si nu m am bucurat de raul provocat si incasat de ea, ci ca pana la urma exista dreptate. Si acum mi e mila de sufletul ei trist si cu probleme…

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Doina

  • 26.03.2016

  Suntem oameni si nu suntem doi la fel. Fiecare primeste loviturile in felul lui si riposteaza diferit. Pe parcursul anilor am primit lovituri…sa le zic asa de la divese persoane. Unele mai mici, altele mai puternice. De la cei mai indepartati, vecini, prieteni, au fost trecatoare…aiureli, daca le pot numi asa…peste acestea am trecut mai usor…Nu am ripostat decat daca am considerat ca erau putin exagerate si am facut-o la modul elegant, fara a ma da in spectacol, ca oricum nu ma caracterizeaza. Au fost doar discutii in contradictoriu pe subiecte care pentru mine nu prezentau maxima importanta. Pntru ei, da…Barfe, tampite ccu care unii se hranesc si fara de care viata lor nu avea sens…Nativ sunt „gemeni”. Poate are vreo relevanta, sau nu…Dar de obicei am observat ca nu prea uit! Am un stil propriu: astept momentul oportun si raspund acelora cu indiferenta atunci cand stiu ce mi-au facut. Unii vor spune: „pai exista iertare” Corect! Dar si uitare totala? Rar celor mentionati mai sus le-am raspuns cu riposta, cand au avut nevoie ulterior de ajutor…Caci daca o faceam nu eram cu nimic mai presus de ei…Nu m-as fi simtit mai bine, daca o faceam. Nu ma hranesc cu razbunare! Dar mai greu sunt de primit loviturile celor dragi, foarte apropiati! Si le-am primit in ultimii ani, in mod repetat si le-am dus greu! Aici poate unii vor considera ca daca am fost lovita de cei apropiati, dragi, poate mi-am meritat-o! Corect pana la un punct! Iubindu-i nu i-am oprit din prima. Daca am lasat sa creada ca duc mult…asta nu inseamna ca nu am vazut, simtit, suferit…enorm….Nu am ripostat initial ca sa nu ii ranesc. Erau ai mei. Dar sunt adulti, i-am crescut, ridicat, ajutat atat cat am putut si m-am priceput. Nu i-am lasat sa cada, nu i-am lasat sa sufere pentru ca nu aveau, dar ei deoarece eu ii ascultam cand aveau nevoie de un umar pe care sa isi puna capul si cand celalalt „sprijin” al lor nu obisnuieste sa faca ce fac eu nu isi facea timp pentru ei! Cred ca se intelege despre cine vorbesc…Asta se intampla de ceva ani buni…Si m-au lovit in cele mai urate moduri posibile. Am ajuns la momentul in care mi-am zis: STOP! Iar din acel moment li s-a parut ca nu mai sunt eu…li s-a parut anormal ca nu ii mai las sa loveasca…Vorbe care dor atat de mult, spuse doar din o mandrie prosteasca as putea spune…Fapte care te fac sa suferi, pana cand te simti golit la propriu pe dinauntru…Cum sa le mai lasi sa fie o normalitate in familie? Copii? adulti fiind…cum, cat…dar mai mult: DE CE? Fiindca le-am permis! cu buna stiinta, iertand, sperand ca vor realiza ca nu fac bine! Dar …Si uite asa am ajuns ca la inceputul acestui an sa zic un mare: STOP! Rezultatul, este unul care nu ma multumeste momentan, numai ca mi-am asumat ce este si ce va urma. Imi canalizez energia pe alte lucruri care poate vor umple golul imens…poate…si fara urlete, tipaturi, reprosuri incerc sa merg mai departe. Ei incearca sa repare, dar ce au facut este atat de dureros incat ma chinuiesc sa adun cioburile sa le lipesc, sa fac un intreg. De voi reusi va fi o victorie…de nu voi reusi mi-o asum! In schimb mi-am gasit demnitatea , care cu voia mea am lasat-o terfelita de cei care le-am dat viata, ajutat sa devina adultii de azi, asa cum am putut si priceput! In rest…viata va da mai mult sau mai putin…Merg inainte!

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• miha

  • 25.03.2016

  Hmmm… ca tot imi reprosez de la un timp ca prea tac la fazele de rahat ale celor din jur. Uneori aleg sa tac pentru ca mi-este jena de jena lor (de fapta), iar atunci cand mi se pare ca s-a sarit calul, reactionez. Am tot mers pe principiul ca daca ma comport frumos, primesc frumos, fireste, nu este o regula. Am mai incercat sa ma ghidez pe principiul ca e atat de usor sa raspunzi cu o fapta urata, atat de greu sa intorci cu bine. Si eu aleg de multe ori sa spun, nu sa si fac ce tot „amenint”. Si cu asta mi-am adus aminte niste versuri de la Ombladon parca: Imi rupi inima, iti rup capul. 🙂

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Borha Alina

  • 25.03.2016

  sunt genul de femeie care atunci cand se enerveaza iti spune tot ce are pe suflet! :)))

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Georgiana

  • 25.03.2016

  „inchid ochii” si merg mai departe. Nu tin supararea sau ranchiuna, iert. Imi pastrez entuziasmul si sunt pozitiva, sau cel putin incerc. Insa nici nu mai pastrez vreo legatura cu persoana care mi-a facut rau. Poate gresesc. Gresesc? Cred in karma. De cele mai multe ori functioneaza. 🙂

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Oana

  • 25.03.2016

  Eu cred ca cel mai bine este ca atunci cand un om iti face rau (mai cu seama cineva care inseamna ceva pentru tine) sa te indepartezi. E clar ca acel om nu are ce cauta langa tine. Razbunarea nu ajuta la absolut nimic constructiv, razbunarea nu este o lectie, nu este dovada a nimic. Razbunarea nu face decat sa iti amarasca sufletul si sa lase rani si mai adanci.

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• lotusull

  • 25.03.2016

  Prefer să pun limite, să mă distanțez de persoana respectivă – practic rup orice legătură cu acea persoană și-mi securizez punctele vulnerabile. Dacă e posibil, încerc să înțeleg ce s-a întâmplat, discutând cu ea/ el ( da, sunt foarte curioasă în ce privește motivele și pot duce o discuție de genul; mă controlez în ceea ce spun, e suficient că gândesc – nu știu de ce treaba asta mi se pare tragică – să gândesc despre un om cât de nasol a putut fi la un moment dat). Ca să fac un rău gândit/ planificat în cele mai mici detalii, nu. Mai există situațiile în care ripostez apărându-mă – dacă cineva atentează la integritatea mea fizică și psihică sau a celor dragi. Prin ripostă nu înțeleg o chestie planificată, ci o reacție spontană.
  Mă gândesc acum la cei ce-au trăit traume diverse făcute de semeni de-ai noștri ( situații de abuz fizic, sexual, închisori, violență domestică, etc). Sunt norocoasă, n-am trăit astfel de situații Nu știu cum aș fi reacționat.

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Georgiana

  • 25.03.2016

  Daca este o agresiune directa de obicei spun ca ma deranjeaza/ ce ma deranjeaza etc. (Agresiuni fizice nu prea am avut parte, dar cred/sper ca m-as apara)
  Cand insa este ceva subtil si personal- ma dezamageste/minte/inseala etc cineva la care tin- si mai ales daca o face constient, de obicei am tendinta sa plec, sa ma indepartez, in majoritatea cazurilor definitiv. In cazurile respective simt ca nu am ce sa explic, si prefer sa plec pur si simplu evitand conflicte care nu mai au ce sa rezolve..

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Carmen

  • 25.03.2016

  Faza cu parcarea,mi s-a intamplat mie acum o jumatate de ora.Masina este de aseara parcata pe locul meu.Primul instinct azi:sa-l blochez,sa nu poata iesi;stat pe ganduri cateva minute bune.Renuntat.2.Sa sun la politie!Stat pe ganduri cateva minute bune.Renuntat!3.Sa scriu un bilet in care sa-l porcaiesc.La fel, stat pe ganduri,renuntat.4.In final am scris un bilet in care i-am spus ca a parcat pe locul meu, si din bun simt ar fi putut lasa un nr.de telefon.Final:pus bilet sub stergator,parcat masina in alta parte,venit acasa,intru pe fb si ce sa vezi?Hop tu cu articolul asta!Telepatie dom’le,nu alta!

  răspunde-i

  Comentariu

  Trimite
• Loading...