Ne suim în mașină, eu dau drumul la muzică, Andreea butonează la navigație.
– Ia uite, ne duce drumul pe Centura Parisului!
– Văleleu, ce înghesuială! N-avem cum să ocolim?
– Nope. Asta e, poate trecem când e mai liber.
Și ne punem pe drum. De la Dusseldorf spre Blois, am avut de traversat Belgia, apoi am intrat în Franța. Și dă-i…
La un moment dat simt cum mă privește insistent.
– Spune, ce e?
– Mi-e dor să văd Parisul. Măcar așa, puțin.
– Da și eu mă gândeam la asta.
– Să trecem pe Champs Elysees, să dăm un tur de turn, să stăm la o terasă și să mâncăm un poulet din ăla pricăjit de-al lor…
– Mda, sună bine. Dar am două probleme mari. Una cu traficul. Și alta cu riscul de atentat.
– M-am gândit și la asta…
Și mergeam spre Paris cu gândul să oprim. Sau mai bine să nu oprim?
Oprim să alimentăm la o benzinărie de lângă Charles de Gaulle și-i vedem pe toți agitați.
– Ce s-a întâmplat?
– Atentat pe Champs Elysees!
Ne-au căzut fețele.
Am alimentat și ne-am oprit într-o parcare pe Peripherique, n-am mai căutat un camping.
Și cu gândul ăsta am adormit… Să scoatem scuterul și să intrăm în Paris, sau să mergem mai departe?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.