Cum se aliniaza planetele si ne ajuta pe noi, morituri.

“Morituri”, asa cum l-am invatat, nu face referire la diversi castraveti si nici la vesele gogonele murate ci la muritori. Din araba, desigur…

Hai sa va povestesc cum niste straini pot face minuni, atunci cand vor.

V-aduc aminte cum duba rosie, prietena noastra care a fost in miezul multor evenimente ale Zambet si Suflet, a murit. De doua ori. Prima oara s-a topit o supapa, a doua oara a bubuit motorul complet. De fiecare data am reparat-o exemplar, dar daca babuta era cam veche… n-aveai cum sa-i ceri mai mult.

Asa ca atunci cand ea a dat din nou ochii pe bulgari… a trebuit sa oprim multe dintre actiunile asociatiei. Pe trist eu, Andreea, Artemis si toti ceilalti voluntari. Ce ne facem, oameni buni, c-am pus la cale multe lucruri frumoase pentru pitici, orfani sau copii din familii cu probleme, si-acum nu ne putem tine de ele?

Ce sa fie de facut? Hai sa cautam bani pentru o duba noua. Si da-i si vorbeste, da-i si cauta. Toata lumea spunea ca ce chestii misto facem noi, ca ce treaba buna… dar cand era vorba de bani incepeau sa fluiere Ciuleandra. Si-atat.

Apoi am zis ca putem cauta sprijin la cativa importatori auto. Ce crezi? Vaaai, dar ce chestii misto faceti voi, dar ce actiuni constructive… sigur gasim un microbuz pe la noi pe-aici. Cand sa-l gaseasca… ba era dezordine prin curte si nu-l gaseau, ba era pustiu si nu-l vedeau, ba avea o constipatie groaznica Nea’ Nelu adimistratoru’ si nu putea sa se ridice de pe buda, ba erau prinsi cu numerotarea puricilor de pe cainii din respectiva curte. Vorbe multe, ajutor 0. Zero.

Sa nu ma inteleaga nimeni gresit… nu e dator niciun suflet sa ajute, dar… sunt momente cand ar fi bine sa ajuti. Si pentru omuletii aia mici care au nevoie de o mana de omenie, dar e bine si pentru tine si pentru sufletul tau.

Ce-i de facut, daca nu te ajuta nimeni? Sedinta de familie, tras semnal de alarma: daca nu reusim sa gasim un microbuz intr-o luna pierdem aproape sase luni de munca cu asociatia, se duc actiunile pe apa sambetei, noi am muncit degeaba si copiii si-au facut sperante in gol.

Nu, asa nu.

La consiliu de familie ne-am uitat prin finante, am bagat mana in buzunar si-am pus niste bani laolalta. De banii aia trebuia gasita o noua dubita.

Am gasit una interesanta, care arata chiar bine, ne-am inteles cu vanzatorul sa o ducem la service. Il sunam pe Berti, sa ne trimita la un service Renault, ca de-astea nu stiu. Ne trimite la Nicu Pintilie si Bogdan Balasoiu, la Renault Cobalcescu, pe Cheiul Dambovitei, ma intalnesc acolo cu un amic de-al nostru, Cristi Niculescu. Ne stiam de pe cand era sef de service la Citroen, de ceva vreme s-a mutat aici.

Am platit examinarea si in prima faza am descoperit ca domnul care o vinde a pus in anunt (si in bordul masinii) ca ar avea 102.000 km, dar ea avea 160.000 in evidentele producatorului. Un fleac… Apoi au intors-o pe toate partile la service, ne-au dat o lista cu reparatii ce trebuiau facute, era clar ca nu era ce trebuie.

I-am povestit lui Cristi ce cautam si de ce-avem nevoie si ca nu ne permitem un van nou… si-a adus aminte de un prieten de-ai lui, Mihai Granzulea. Il suna pe om, il pune in tema, mi-l da mie la telefon. Ii explic si eu despre ce-i vorba. Dar ii explic pe larg, c-asa-s eu, vorba lunga. Ma asculta cu rabdare si-apoi imi zice ca promite sa ne ajute  si sa stau putin.

Stau.

Ma suna inapoi, imi spune ca l-a sunat pe un alt prieten de-ai lui, Sorin Seitan, ca l-a scos pe om din sedinta (Sorin lucreaza la Eurolines) si ca i-a explicat tot ce i-am povestit eu si ca si Sorin doreste sa ne ajute. Asa ca sa ma duc la Sorin, ca ar avea un van la un pret corect si in stare buna.

Deci Berti ne-a trimis la Nicu si Bogdan, apoi Cristi ne-a trimis la Mihai, care ne-a trimis la Sorin. Deja era povestea fara coada, nu prea eram eu plin de optimism, dar prea erau oamenii entuziasti si deschisi si doritori sa ajute… ma asteptam ca vanul sa fie o alta rapciuga, dar am hotarat sa ma duc sa-l vad, sa nu jignesc aiurea pe cineva care vrea sa ajute.

Si m-am dus sa-l vad. Pe van, zic. Si l-am vazut… dar arata prea bine. L-am luat la service, l-am intors pe toate partile… nimic de comentat. Da, mai are o ciobeala pe-ici-pe-colo, mai o zgarietura, un plastic sarit… dar in rest este bombon!

Ce credeti? L-am platit, acum asteptam sa facem actele… l-am luat! Saptamana asta reincepem actiunile la asociatie, iar o bagam in priza pe Artemis (ea este sor’mea, managerul de evenimente al asociatiei)!

Cum arata troleibuzu’?

Asadar… multumim Berti, Nicu si Bogdan, multumim Cristi Niculescu, Mihai Grazulea si Sorin Seitan pentru ajutor. Promit sa va aducem cate o cutie de bomboane de sarbatori, si daca veti avea vreodata nevoie de noi… vom fi acolo.

Iata, deci, cum prin putina bunavointa si dorinta de ajutor s-a rezolvat o problema. Si sper sa ma crezi… asa s-ar putea rezolva multe dintre problemele lumii asteia, cu putina bunavointa si ceva dorinta de ajutor. Totul este sa vrem…

Seara frumoasa sa ai!