Boala românului de a se autopersifla

Jumătate negru. Mă rog, pentru majoritatea… direct negru.

Mare.

Blugi am.

Și știu ș-oleacă de bătaie.

Asta înseamnă că merg cu spatele drept pe oriunde prin lume, arătând așa cum vor să mă vadă oamenii. Pentru unii sunt sigur american, ceva jucător de baschet. Pentru alții semăn cu un cântăreț francez. Unii mă văd direct african… poate congolez sau kenyan.

Tot ce-am spus mai sus e irelevant, doar mă lăudam că mi-am luat blugi.

Ce voiam să spun este că am avut norocul să călătoresc destul de mult. Și că mă enervează groaznic atunci când aud românii cum se fac singuri de tot rahatul.

Că suntem murdari. Că suntem gălăgioși. Că recunoști oricând un român prin aeroport după treningul lui.

Că facem și că dregem – toate nasoliile – de juri că toate celelalte națiuni trăiesc în castele de la începutul vremurilor în timp ce românii de-abia acum două-trei săptămâni au început să se târască afară de sub pământ.

Ei bine, la fiecare plecare pe-afară din țară mi-a fost dat să văd fix pe dos…

… italieni gălăgioși și nesimțiți, urlând de mama focului de jurai că venise circul în oraș, de-ți venea să le faci pizzele pălărie.

… nemți care ni s-au băgat în față la coadă și ne-au vorbit în nas până când a pus Albert, sasul nostru, piciorul în prag.

… ruși (în trening, sâc!) care mâncau fistic în avion și aruncau cu nonșalanță cojile pe jos.

… asiatici care răgeau pe plajă de jurai că le vâră băștinașii bambuși întregi prin locuri pe care nu le-a văzut niciodată soarele. Măi, da’ nu că răgeau… cădeau păsările din zbor de ce sunete scoteau ăștia!

… englezi atât de beți de nu-și recunoșteau fața în oglinda de deasupra chiuvetei în care vărsaseră kile întregi de borhot nedigerat.

Ai impresia că spun prin exemplele de mai sus că sunt românii mai buni decât alții?

Greșit. Cine-s eu să spun cine e mai bun sau mai rău?

Spun doar că ar fi cazul ca cei dintre noi care vorbesc despre români doar de rău… să caște ochii și să vadă că uscături sunt peste tot.

Autoflagelarea nu duce la nimic bun. Nici pentru ei, indivizi și nici pentru noi, gașca

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • GABI
    • 01.02.2018

    Cum recunosti un roman in afara? Dupa „mutra” de batut de soarta. Si felul in care vb despre Romania, unde totul e naspa si vreau” o tara c-an afara”. Francezii si ei se plang de orice mai mult ca noi, chinezii lovesc cu coatele ca sa se bage in fata etc. Avem o tara faina dar noi o facem de cacat. Dar sa nu ne schimbam mentalitatea ca da strechea-n noi pe urma de prea mult bine.

    răspunde-i
  • nxs
    • 23.01.2018

    Cred ca romanii (unii) nu-si dau seama cat de mult ne-a influentat comportamentul istoria. Si nu vorbesc doar de comunism ci si de perioada dinainte. E ca atunci cand ii spui unui copil de mic ca e vai de el, ca orice incearca sa faca nu face bine, il mai si aplici si cate o corectie fizica din cand in cand … astia suntem noi.

    E ceva normal.

    Partea „buna” e ca incet incet de curatam. In 100 de ani – practic o viata de om pentru cineva nascut azi – nu stiu daca o sa mai fim cateva milioane pe aici.

    răspunde-i
  • Marcel
    • 22.01.2018

    Uite cum pici și tu în aceeași greșeală de generalizare. Nu „unii români” ci „românii” … 🙂
    Da, și pe mine mă apucă pandaliile când au afirmații de tipul „suntem o nație de … ” pentru că eu nu mă simt nici hoț, nici nesimțit, nici mincinos și eu atât mai mult nici din materia aia maro așa cum o declară unii concetățeni de-ai noștri, atunci când descriu neamul românesc. În vine să le zic verde-n față că dacă ei se simt așa, e treaba lor, dar să nu-i jignească pe cei care nu se simt așa. Pentru că aceștia când o zic, în niciun caz nu se includ cu adevărat în acea mulțime autodenigrată.
    Gata cu of-ul, cele bune! 🙂
    Felicitări că te simți român! Și ești cu adevărat mai român decât mulți alții mai albi la față și fără blugi (noi)! 🙂

    răspunde-i
  • Ed
    • 22.01.2018

    Oare nu s-ar demoraliza romanii, daca ar stii ca de ex. in Occident coruptia este mult mai mare decat in Romania? .. ca zicala ‘tari mici – coruptie mica / tari mari coruptie mare’ este adevarata? Daca ar stii ca in Germania, pana acum vreo 15-16 ani era absolut legal ca firmele sa dea spaga, pentru a primi contracte in tarile bananiere, si ca puteau sa scada oficial, legal, de la impozitul pe castig sumele date ca spaga? Si ca pe urma, cand nu mai puteau sa scada cheltuiele de spaga de la impozit, doar o singura firma din Germania, Siemens, a fost prinsa in flagrant, cu un cont de peste un miliard de Euro din care plateau in continuare spagi? Ca Airbus (fostul EADS) este acum pe muchie de cutit din cauza DNA, pentru ca s-a descoperit dupa 3 ani de investigatii, ca isi castiga clientii cu spagi? Ca in Germania – oricat ar parea de incredibil – exista oameni care au mai putin pe masa decat asistatii sociali din Romania? Ca un sofer de taxi din Kinshasa castiga de cateva ori mai mult decat presedintele Romaniei? Ca in Germania se secretizeaza dosare (in care organe de stat sunt acuzate de activitati subersive, antisociale si chiar de crime) pentru o perioada de 120 de ani (nici CIA nu a avut asa mult curaj)? Nu cred ca ar trebui sa afle, romanii se demoralizeaza usor, si ar fi pacat, pentru ca ceea ce fac, este aproape unic in lume – si Romania are sansa unica sa ajunga la capatul bataliei, la acel nivel, pe care oamenii din vest si l-ar dori, dar il considera utopic…

    răspunde-i
  • Frumos si adevarat scris!

    răspunde-i
  • Ai pus punctul pe I.. exact asa e peste tot.Foarte bun articolul

    răspunde-i
  • andreeaw
    • 21.01.2018

    Mare dreptate ai! Tocmai asta spun și eu. De când m-am mutat în UK, uite că și ei au canale înfundate, pârâiașe pe timp de ploaie, etc.

    răspunde-i
  • Loading...