Boala noastră de a rezolva tot înainte de. De Paște sau de Crăciun.

Am un prieten care se ocupă de înmatriculări de bărci. În perioada asta nu te înțelegi cu el, toți vor să facă , să dreagă, să înmatriculeze și să pună pe apă toate cojile pe care le au. Acum, neapărat înainte de Paște!

Am un alt prieten care-i mecanic. Am trecut azi pe la el pe la service, să-l salut. I-am dat mesaj și-am plecat, ce era în fața atelierului te făcea să crezi că tocmai a inventat motorul care merge pe apă plată și scoate pe evacuare pălincă de Bihor!

Vrei să pui o plasă de țânțari, să repari televizorul sau să schimbi o baterie de ceas? Imposibil, taică! Alți 250 de oameni s-au gândit că trebuie neapărat să facă același lucru, neapărat înainte de Paște!

La fel și de Crăciun… toți vrem să se întâmple atunci, înainte de. Altfel nu mai există. Nu se mai poate.

Dacă nu e atunci, înainte de, e degeaba! 🙂

Cel mai norocos e cel care n-are nevoie să facă ceva anume în săptămâna care e înainte de. E liniștit, nu deranjează pe nimeni, nu e cu nervii la pământ, așteaptă să vină Paștele sau Crăciunul fără stres.

Mă rog, asta până să-și aducă aminte că n-a cumpărat pâine/mici/pește/cozonac/pască/roșii/brânză/miel.

Că atunci merge repede la magazin… unde sunt deja alți 15.000 de oameni care trebuie să cumpere și ei pâine/mici/pește/cozonac/pască/roșii/brânză/miel. Neapărat… înainte de.

Dacă nu apucăm să ne mai vedem pe-aici… să aveți sărbători liniștite, umanilor!

Mi-e drag de voi, să fiți bine, ne revedem… după. 🙂

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Eugen
    • 29.04.2016

    Intrucat stiam ca in ultimele 2-3 zile inainte de Paste va fi asediu in supermarketuri, am fost linistit luni si marti, cumparat cateva de-ale gurii. Oua albe pentru vopsit, o branza pentru pasca, o smantana pentru alta pasca, inca o branza pentru mancat simpla (cu zahar, de fapt…). Daaar inevitabil am uitat ceva, asa ca am fost ieri. Cred ca nici daca se anunta ca vine asteroidul n-ar fi fost asa aglomeratie. Baxuri de ulei, zahar, faina, bere, sucuri; bineinteles aglomeratie si la carne, fructe si legume, la dulciuri. Peste tot adica. Mi-am luat si eu kilul de muschi de porc file, sticla de pepsi si am plecat. Oare chiar atat de mult se consuma acum? Plus ca doar in prima zi sunt inchise magazinele mari, dar sigur luni iar va fi asalt si coada la cozonaci.

    La noi s-au transformat sarbatorile religioase in prilej de concurs gen „cine are masa mai incarcata” sau „cine ajunge primul la Urgente”. Mandrie si lacomie, in loc de smerenie si de cumpatare. Si asta spun eu, unul care vede biserica pe dinauntru doar daca e fortat de imprejurari (de sotie).

    răspunde-i
  • Mihaela
    • 28.04.2016

    Sarbatori cu bine sa aveti! Si cu calm si liniste. 🙂

    răspunde-i
  • Cami G.
    • 28.04.2016

    Veselie, zambete, relaxare, soare si toti cei dragi in jur! Un Paste frumos colorat, minunat!

    răspunde-i
  • Ioana Radi
    • 28.04.2016

    Pai daca nu ne mai vedem decat „dupa” paste fericit !!!!!

    răspunde-i
  • Cezar Firicel
    • 28.04.2016

    Sarbatori fericite om frumos!

    răspunde-i
  • Cristian
    • 28.04.2016

    Sãrbãtori fericite!

    răspunde-i
  • dora
    • 28.04.2016

    Ce mare dreptate ai…. noi eram pe picior de mutare in noua casuta, dar ne-a luat prin surprindere niste balauri de la gradinita, de am facut toti 4 -copiii si apoi noi, ceva forme nasoale de bronsite, amigdalite, faringite… acum speram doar sa ne facem bine pana pe Pasti, si reluam mutarea dupa.

    răspunde-i
  • Beatrice
    • 28.04.2016

    Mare dreptate ai…eu una nu pricep nebunia asta întinde de…in loc sa se bucure omul de sărbătorile astea prin a face ce ii face plăcere, își omoară nervii in supermarketuri, mâinile si picioarele făcând curățenie iar când vin aceste sărbători, e prea obosit fizic si psihic pt a mai face altceva! Zilele acestea e despre fericire, liniște, timp petrecut cu prietenii, afara, in natura ( nu grătar :)) ) …zile cu soare in inimi si suflete sa avem cu toții si sa încercam sa trăim viața asta frumos, așa cum simțit noi, nu cum făcea mama, bunica, vecina si Mătușa….

    răspunde-i
  • Gabriela
    • 28.04.2016

    Asta cu rezolvatul problemelor sau a chestiunilor presante inainte de sarbatori, curatenia generala inainte de sarbatori era obiceiul pe care il aveau stramosii nostri, care stateau la tara, in case de chirpici/lut/balega sau cum mai vreti sa le spuneti. In casele vechi domnea praful din cauza peretilor facuti din pamant, mai cadeau bucati din el, sobele trebuiau curatate ori inainte de iarna, ori dupa aceasta. Era rusinos sa vina rudele in vizita de sarbatori (ca numai la sarbatori se vedeau unii) si sa ai bucati din perete cazute sau praf peste tot. Si oamenii au ramas indoctrinati de catre parintii lor sa faca ordine si curatenie generala, sa spele pana si exteriorul blocului daca se poate, sa indeplineasca anumite datini (unele prostesti, altele mai putin prostesti). Acum nu mai dispunem de atat de mult timp liber precum aveau stramosii nostri si, prin urmare, cei care au treburi nerezolvate, incearca sa le rezolve rapid, pe toate gramada, intr-un singur drum in oras, daca se poate. Si ce scuza mai buna pt a-ti lua liber de la munca poti gasi in afara faptului ca „vin si la tine sarbatorile…”? Imi pare rau pentru oamenii care inca traiesc indoctrinati de parinti/bunici/preoti sa faca lucrurile „asa cum se fac din batrani” sau „cum zice preotul, ca el stie mai bine, maica”. Noi, cei cu gandire proprie, neinfluentabila, sa incercam sa facem lucrurile mai placute pentru noi si ceilalti. Sanatatea fizica, psihica si spirituala este mult mai importanta decat lucrurile materiale. Sa aveti zile de sarbatoare linistite, in care sa va simtiti impliniti spiritual si fizic, sa observati tot ce este bun in viata voastra si daca ceva va apasa, scapati de acel ceva, chiar daca implica anumite consecinte (gen mancam paine cu orez pt ca nu mai avem de munca intr-un loc extrem de stresant). Mult noroc si inspiratie!

    răspunde-i
  • lotusull
    • 28.04.2016

    Timp liniștit să aveți 🙂
    La mine e calm, n-am lăsat nimic pe ultima sută de metri, nimic urgent de rezolvat, așa că-mi permit să mă relaxez 🙂

    răspunde-i
  • Loading...