Boala asta a brandurilor, de a brandui, le aduce fix un rahat.
Mă uit la unele campanii pe care diverse branduri, ajutate de diverse agenții, le pun pe picioare în România.
Campaniile în sine sunt chiar mișto. Multe dintre ele încurajează viața sustenabilă, învățământul, grija pentru cei aflați în nevoie sau ecologia.
Despre multe dintre campanii mulți ar alege să vorbească, dar la cum este construită comunicarea lor, ți se taie toată pofta.
E o campanie care ajută oameni în vârstă? Atunci punem niște bannere în spate, de nu poți să te uiți la sufletele alea fără să te pălească SPONSORUL!
E o campanie legată de școală? Apăi îmbrăcăm toți copiii în tricorile campaniei, cu logo-ul campaniei și cu logo-urile SPONSORULUI, la fel și creioanele/cărțile/radierele/penarele, să fie clar cine-a dat banii!
E o campanie ecologică? Păi măturile să fie culoarea SPONSORULUI, salopetele culoarea SPONSORULUI, șepcile de culoarea SPONSORULUI. Iar cei care mătură/strâng gunoiul/plimbă ghinda trebuie să aibă tatuat pe frunte… SPONSORUL!
Și uite-așa orice creier de om viu ajunge să refuze gestul, intenția bună sau chiar reușita campaniei pentru că… RECLAMĂ LA SPONSOR.
Uneori e vina clientului. Alteori a agenției. Dar aici eu nu vorbesc de vină, vorbesc despre ratarea promovării unei campanii frumoase din cauza faptului că Brandul râcâie retina.
E normal să pui brandul. Și pe blog am campanii susținute de către diverse branduri… dar dacă ajungi să agresezi oamenii, tot efortul tău de a face ceva cu plus se termină cu minus.
Omul nu-i prost. Vede mențiunea, de cele mai multe ori o și reține. Dar dacă-i dai cu ea peste ochi o să-i învinețești pometele.
Zic și eu. Dar poate greșesc…
Precizare: îmi cer scuze pentru romglish. Am încercat să scriu 100% corect. Iese un nimic, pentru că întreaga discuție derivă dintr-un import. Americoenglezesc… 🙂
Sursa foto.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.