BMW i8 Romania cabral (17)

BMW i8 – review

Am avut mașina pe mână pentru câteva zeci de ore. Asta înseamnă că am avut o noapte în care n-am dormit deloc și-n care m-am întâlnit cu toți nebunii care m-au sunat sau mi-au scris că vor să vadă mașina.

BMW i8 Romania cabral (17)

Anii m-au transformat într-un om relativ calculat, care știe a-și struni visele nebune.

Ei bine… pentru astea câteva zeci de ore mi-au revenit în cap toate gândurile nebune ale copilăriei.

Inclusiv gândul ăla de a fugi în lume… 😀

Utilajul este spectaculos și pe-afară și pe dinăuntru. Formele sunt absolut fabuloase, muchii și unghiuri, concave și convexe, o întreagă paletă geometrică tradusă într-un 3D care-ți taie respirația.

BMW i8 Romania cabral (4)

La interior se simte că-i BMW, dar… unul altfel. Ergonomie ca la carte dar îmbrăcată în finisaje contradictorii… de la pielea ecologică foarte fină și elegantă… până la suprafețe mai necoafate din carbon lăsat la vedere.BMW i8 Romania cabral (6)

Locurile din față sunt OK, aș estima postul de condus la dimensiunile unui Seria 3 GT.

În spate locurile sunt foarte mici.

Și ca să lămurim și asta… în portbagaj intră doi rucsaci. Și-atât.

Motorizarea este una dintre punctele de atracție… mașina are trei motoare. Da, toți vorbesc despre două dintre ele, dar asta pentru că nu și-au făcut temele.

BMW i8 are pe puntea față un motor electric de 130cp iar pe puntea spate un termic pe benzină de 228 de cai. Cel de-al treilea motor este tot unul electric, de dimensiuni mai mici, localizat tot pe spate și este utilizat pentru muncile de jos, nu pentru tracțiunea propriu-zisă.

La puterea asta mașina accelerează până la 100km/h în 4,4 secunde și este limitată la 250km/h.

Dar nu cred că cel care cumpără mașina asta o ia pentru performanțele ei ci pentru un întreg cumul de factori… de la cum arată, reacția oamenilor atunci când o văd, tehnologia care-ți este pusă la dispoziție și spectaculozitate și până la prețul atrăgător… ăăă… stai că prețul o fi atrăgător, dar nu pentru oamenii normali. Mașina costă 130k euro. Plus TVA.

Eu știu că am avut câteva zeci de ore incredibil de plăcute, timp în care am tras și două shooting-uri, să se bucure și ochii tăi…

Foto: Alex Chelba.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Flooo
    • 08.06.2015

    Cu ce ai facut pozele? :>
    Aparat sau telefon?

    răspunde-i
  • Cristi
    • 02.06.2015

    La un moment dat m-am dat si eu cu Z4 si e …. blana! i8-ul cand s-o ivi ocazia(daca s-o ivi vreodata) :))

    răspunde-i
  • cartus
    • 24.05.2015

    Mai bine o Tesla. 200 km o incarcare si e 100k + tva.

    răspunde-i
  • Iulian
    • 23.05.2015

    Superba masina , arata extraordinar si consuma maxim 2,5l/100km .
    Imi pare rau ca relatia…… a durat doar 10 ore

    răspunde-i
  • Ionut
    • 23.05.2015

    Cu siguranta esti un om norocos Cabrale 😉

    răspunde-i
  • teo
    • 22.05.2015

    Da’ n-ai zis de care rucsaci…de 5 L sau de 60+20? 🙂 (ca si cum asta ar fi unicul lucru pe care-l gasii de zis, da’ e prea wow dihania ca sa mai zic si altceva, ca-s cu gura cascata si-n jurul scaunului deja e balta….)

    răspunde-i
  • Cipriano
    • 22.05.2015

    Avem si in Zalau i8. Nu e ceva WOW pentru cine l-a mai vazut ^_^

    răspunde-i
  • Ursu
    • 22.05.2015

    Bolid..ce sa mai…

    Cas a iti permiti o masina la 130 k, ar trebui sa produci macar 500k pe an. Cam greut 🙂

    răspunde-i
  • calu lu fat-frumos
    • 22.05.2015

    Pacat ca era noapte si zona pustie da unii spun (some say…) ca daca o lasi 30 de min cu usile deschise la Romana, se umple de gagici :))) Fara sa faci nimic. Cred ca-ti trebuie 3 zile numai sa inveti ce face fiecare buton maneta mouse tastatura si ce-o mai avea. Dar altfel, e scula de masina. Intrebarea e: cat de greu iti e acum sa te urci in orice altceva? 🙂
    Pana si Tom Cruise a laudat-o in Misiune Imposibila 4:

    Benji Dunn: Love the jet.
    Ethan Hunt: Wait till you see the car. 😀

    răspunde-i
  • vali
    • 22.05.2015

    Super masinuta,am vazut.o in germania in probe,iar pt viitor vor scoate nemtii o alta bijuterie la care se lucreaza in secret intr.o cladire fara camere video si orice usa pe baza de cartela.Trebuia sa ii mutam in afara Munchenu.lui ,am predat telefoanele sa nu poze ,o imprimanta 3D sculpta de zori la o matrita de spoilar pt BMW.

    răspunde-i
  • Loading...