Bestia și Nemilosu’

Bărbatul este, prin definiție, un animal de o simplitate perenă.
Nevoile lui sunt, în mare parte, fiziologice.
Aspirațiile sunt simple.
Așteptările modeste.

Evident că excepțiile există, la fel ca peste tot în natura
Dar, procentual vorbind, ajung să nu conteze.

Iți spun de-aici, dacă ești afectat ușor de un limbaj mai libertin, dacă a ta cămașă stă scrobită pe tine și la 11 seara, dacă iți apretezi până și ciorapii cu zeamă de orez… nu citi mai departe.

Seara, 11:15, o terasa din zona Decebal. La insistențele găștii am zis că nu m-o omorî o limonadă…

Acum, ca sâ fie treaba – trabă, trebuie să vă explic geografia cafenelei în funcție de masa noastră. Noi stăteam în mijloc.
În spatele meu, la o masă de acelasi fel – pitică – era o gașcă de vreo 8 baieți veseli.
În dreapta și puțin în față era o masă la care stăteau cuminți 3 fete. Zic cuminți pentru că au schimbat maxim 20 de cuvinte în perioada în care eu eram acolo, în rest și-au frecat fiecare Blackberry-ul personal.

Cer limonada respectiva, cu plată și miere și încep să mă integrez în conversația de la masa noastră.

Insă, până să mă acomodez eu cu atmosfera, îmi atrage atenția discuția de la masa din spatele meu.
Băieții veseli o puseseră de-o șezătoare pe teme anatomice.

Ca sa identific personajele din discuție, am întors capul și, prefacându-mă că mă uit pe geam, m-am uitat la ei și am încercat să țin imaginea în cap, asociată cu vocea.
Discuția este… o bijuterie lingvistică, presărată ici-colo cu inventivitate literară și cu licențe poetice rar întâlnite…

– Bă băiatule, și dupa ce m-a dansat ea pe mine acolo, s-a frecat ea de mine, m-a sărutat ea pe gat… și s-a trezit Musculosu’!

[pfffff!]

– Cine, mă?! Musculosu’?

[hohote]

– Da bă, Musculosu’… Ce, pe-al tău cum îl cheamă?

– Necruțătorul! I se mai spune și Nemilosu’!

[alte hohote]

– E vrajă bă, caută alt nume… pe-al meu îl cheamă Fiara din întuneric! În tinerețe îi spuneam Scafandru’ Ucigas, da’ mă întreba lumea dacă fac scufundări des…

[deja hohotele umpleau cafeneaua]

– E prea lung, boss, trebuie ceva scurt și puternic, cum ar fi… Rambo!

[ăștia de la masa mea, văzând că trag cu urechea, au prins partea cu Rambo. Au inceput și-ai mei sa râdă…]

– Eteee Rambo! Bine ca nu i-ai spus Chuck Norris! Nu merge, mă, combinația e să fie ceva care să zică singur că e combinație. Lu’ al meu îi spun Intercity!

[la masa lor hohotele erau deja însoțite de icnete, cele trei fete mustăceau usor fâstâcite, la masa mea Rami a pufnit în râs ceva cam tare, toți eram roșii la față. Ok, mai puțin eu.]

– Care Intercity, bă, mi-a zis mie Elenuța că mai corect ar fi să-i spui Invizibilu’!

[muaaahaaaaaaaaaaa, unu’ cade de pe scaun, ăilalți se țineau toți de burtă și se căzneau să respire]

– Da’ mai dă-te la coceni, că și Nemilosu’ ăla al tău chiar n-are pic de milă. Mi-a zis Cristina c-a fost așa nemilos cu ea că n-a vrut să se miște din nepăsare! Intercity al meu, pe langa Milosu’ tau, ia și auru’ și argintu’!

– Da’ de unde știe ea, bă, cârnatule?!

– Păi…

– Bă! Tu te-ai suit pe Cristina mea?!

[la masa lor… liniște mormântală. La a noastră… s-a dezlănțuit iadul! Rami râdea cu sughițuri, Levi hăulea de parcă era la nuntă, brăilenii „buhăhă”-iau de parcă îi gâdila careva cu grebla, ce să mai… haos!
Cei de la masa vecină s-au întors către noi cu priviri ucigătoare, noi eram deja sub mese, am cerut nota tot în hohote de râs, n-am mai așteptat-o și am trântit banii pe masă cu lacrimile șiroind pe obraji, am ieșit din cafenea târâș și ne-am pus pe bordură, în față, să ne tragem sufletul.
Ce să-ți tragi sufletul, că ne-a luat un nou val de râs și-am tăiat-o la mașini, era clar că nu ne revenim așa ușor. Acum, c-am reconstituit faza… iar râd].

O singură nelămurire am… ce titlu să-i dau postului?