Bax și avansarea în grad de picol

Despre Bax v-am mai zis acum ceva săptămâni, atunci când a luat parte la înmormântarea navală.

De la momentul respectiv Bax a tras și mai tare, a demonstrat că îl duce capul, că muncește de rupe, dar a și ieșit în față atunci când a fost vorba de petreceri și distracții împreună cu restul echipajului.

Viața pe vas era grea. Grea, dar frumoasă. Plus că făcea bani frumoși.

După o vreme nu foarte îndelungată de făcut munci mai de jos a prins o oportunitate și odată cu trimiterea unuia dintre ospătari acasă (o greșise rău), Max a primit cadou o avansare. În grad de mare picol. Tăiați ”mare”, era picol.

Bine că a avut timp omul să-și facă temele, să învețe ce e de făcut, că tocmai ce se pregătea întregul vas pentru oaspeți. Așteptau nu știu câte zeci de pasageri noi.

Asta însemna că într-unul dintre restaurantele navei se organizează un dineu de primire, unde echipajul este îmbrăcat de gală și oaspeții sunt primiți ca la palat.

Ce au de făcut picolii? O chestie care poate părea simplă. Dar e groaznică.

Picolul, îmbrăcat în uniforma de gală, are în mână o tavă cât toate zilele. Mă rog, cam cât o măsuță de cafea, dar fără picior. Tava trebuie ținută perfect paralelă cu solul, la nivelul bărbiei, formând un unghi de 45 de grade la subraț – între braț și tors – și un alt unghi de fix 90 de grade la articulația cotului. Dacă tava nu ajunge la bărbie se păstrează unghiurile respective și se compensează din poziția degetelor.

Poziția este de rahat. Adică din afară arată mișto, imperial, burghez, sofisticat. Dar stai tu în poziția aia 90 de minute… să vezi ce-ți mai vine să le dai cu imperialul, burghezul și sofisticatul în cap, că te iau cârcei și transpirații prin locuri nebănuite!

Dar, stai! Că n-am spus ce se afla pe tavă… pe minunata tavă, care era inox din ăla bun, de calitate, greu și el, stăteau mândre 5 cocktail-uri superbe de 6-800 de grame. Fără pahar. Că paharul mai avea și el vreo 150 de grame.

Deci Bax trebuia să țină în poziția aia oribilă aproape cinci kilograme, pentru multe zeci de minute.

Dar n-am terminat… el trebuia, în timp ce ținea tava cu băuturi, să le și explice invitaților ce conținea fiecare cocktail.

Coșmar, deci.

Se deschid ușile. Invitații încep să năvălească. Aer de vacanță, gălăgioși și nerăbdători să înceapă distracția!

Bax vede un grup de patru doamne mai în etate, toate vopsite negru pana corbului în cap, își spune în barbă că scapă ușor și cu o eleganță de nedescris se îndreaptă către ele.

– Hello, ladies!

Doamnele îi zâmbesc acru. Se uită pe tavă, nu se grăbesc.

– Hello, dear. What do we have here?

Atunci Bax și-a dat seama că e groasă. Bă, am ales alea cinci acvile sperând să le pun băuturile în brațe și s-o tai. Dar alea aveau chef de poezie, de povești, de taclale, și eu simțeam cum mi se descompune mâna dreaptă.

Dar ce să-i faci? N-avea ce face…

– Milady, if you want to make the first cocktail you have to do like this: you chill the glass with fresh ice and pour it out when ready to pour the ingredients in the glass. The you pour the vodka, orange liqueur and apple schnapps into mixing glass with ice cubes. After that you stir well, and strain in chilled cocktail glass, and at the end you garnish with a slice of apple. This is your long Apple Martini!

– Hmm. And the red one?

– Milady, to have the second cocktail you have to…

Și uite așa a trecut Bax prin fiecare băutură. Explicată pas-cu-pas, așa cum cerea eticheta.

Beleaua era că atunci când ajungea la a 3-a întreba alta din grup ce nu auzise la a doua. Se întorcea la a doua să dea explicații… dar prima era cu vodcă sau fără? Iar în timpul ăsta tava trebuia ținută perfect. Deja tot corpul lui Bax era un mare cârcel. Un ghem de durere peste care curgea transpirația. Iar hoaștele nu se mai opreau din întrebat!

Când a ajuns la cea de-a cincea băutură Bax era deja epuizat dar bucuros că se termină. O explică și pe-aia cu un zâmbet cuceritor pe buze, strângând tare din fund să n-o ia la vale cu tot cu tavă.

Bă, le explicasem tot, de la cap la coadă. Cu amănunte cu ingrediente, cu mod de preparare, cu alergeni, cu… tot! Cu TOT! Și ce crezi? Babele se strâng în cerc și se pun pe deliberat, de parcă trebuiau să aleagă la ce cimitir să le îngroape, nu o zeamă pe care o beau în 15 minute!

După trei minute noile prietene ale lui Bax se întorc câtre ele cu o privire deloc mulțumită pe chip.

– We did not understood very well. Please, explain one more time…!

Pe Bax îl trece un junghi din ăla feroce de la crăpătura fundului și până la ceafă, era sigur că făcuse spontan câteva fracturi de coloană!

Apucă tava gospodărește și cu cealaltă mână și ținând-o așa cum ținea Ana ligheanul când venea de la râu se uită la hoașca bătrână și-i spune tare, claaar, citeț: Sunt toate cu aghiasmă, de-aia bună de înmormântare, morții tăi, că fix de toate alzerhaimăristele trebuia să dau eu, babe bețive și uituce!

Apoi Bax își corectează poziția, pune tava acolo unde trebuia să fie, junghiul revine și el fix acolo unde era, își lățește un zâmbet forțat pe față și glăsuiește mieros:

– Milady, so, let’s see… the first cocktail is made by…

La care hoașca spune peste el tare, claaar, citeț:

– A, tu ești românaș! 

Bax când aude românește se oprește, încearcă un zâmbet dar vede că hoașca deja învârtea ochii după un superior, nu mai era nimic de făcut… Bax pune tava pe o masă, ia unul dintre cocktail-uri, își aprinde o țigară și pleacă liniștit spre cabina lui, întrebându-se în ce port îl vor da jos de pe navă…

Baba vine după el.

– Tâmpițelule, vino înapoi că nu te spun, că ești simpatic. Și fă-mi rost de o vodcă, mare, cu gheață, amestecurile alea mă plictisesc de moarte. Și stai pe lângă mine că m-am săturat de babele astea cu care am venit.

Să facă infarct ăsta al nostru…