Back.

Bun. Dupa cum multi dintre voi si-au dat seama – ceea ce inseamna ca nu degeaba spunem noi pe-aci ca suntem prieteni – am fost plecati in vacanta. In SUA. Ca sa nu zic USA.

Ne doream calatoria asta de multa vreme, am avut-o in cap de vreo doi ani, s-a ivit momentul potrivit si… am facut-o si pe-asta.

N-am scris pe blog despre calatorie pentru ca nu am vrut sa public articole care suna „Eu sunt acum pe Hollywood Boulevard, sunt miezul, ia uite ce bine-mi merge.” Mi se pare aiurea sa pleci undeva si sa-i bombardezi pe cei de-acasa cu update-uri de-ale vacantei tale.

Prin prisma meseriei probabil ca vor aparea prin presa cateva articole despre vacanta asta (daca nu ma insel au publicat deja cei de la Libertatea niste poze cu noi de pe Santa Monica Beach), dar cunoasteti deja tonul blogului, nu e cazul aici. Dar chiar si in articolele despre care zic nu va fi cazul niciodata de „Ia uite ce viata glamuroasa…„, in primul rand pentru ca nu-i cazul si in acelasi timp pentru ca nu ne sta in fire. Dar pentru ca se pare ca sunt cativa curiosi care vor sa citeasca, si sunt si cativa simpatici care vor sa publice, si luand in calcul si in ce domeniu activam… rezultatul se subintelege.

Pe blog, in schimb, voi publica (si cred ca si Otrava din Carpati) despre calatoria asta o serie de posturi, dar din categoria „how to’s” pentru cei care vor ajunge pe-acolo, sau pentru cei care sunt curiosi sa afle despre tara respectiva.

Celor care nu sunt interesati de seria asta le spun de pe acum ca saptamana asta pe cabral.ro se va vorbi despre America.

Stiu ca suna a disclaimer dar, decat sa ne inselam asteptarile reciproc, mai bine stabilim clar premisele si ne vedem de ale noastre.

Dar inainte sa vorbim despre America… va spun, in cateva cuvinte despre noi, despre romani**: cred ca ar fi perfect daca ar reusi sa ne arate cineva ce tara frumoasa avem, ce oameni frumosi avem, si cum – cu ceva eforturi – am putea reusi sa ne bucuram de viata din Romania. Caci – si-aici nu vreau sa ne certam –  poporul asta este tare frumos, si-ar fi si mai frumos de-ar vedea ca e binecuvantat. Vom trai si vom vedea, sper, ca nu bat campii.

Asadar… America. Noi am vrut sa vedem tara, sa cunoastem oamenii, sa simtim pulsul, sa vizitam locurile. Si ne-am bucurat c-am facut asta. Pentru ca e un alt univers, diferit de tot ceea ce inseamna Europa. De la locuri si oameni, pana la mentalitate si felul de a vedea viata.

Ne-am ales tabara de baza Los Angeles si ne-am plimbat mai ales pe Coasta de Vest, in triunghiul Los Angeles-Las Vegas-San Francisco. Am zburat cateva zile si la New York, toti ne-au spus ca trebuie sa ajungem si-acolo si au cam avut dreptate…

In posturile despre America de saptamana asta o sa vorbim despre americani, despre diaspora romaneasca de-acolo, despre locuri, despre trafic si sosele, despre diversitatea rasiala de-acolo, despre interactiunea cu ei. Dar voi face asta exclusiv din punctul meu/al nostru de vedere, fara a avea pretentia ca acum cunosc America, ii cunosc pe americani si ca stiu/stim… totul despre ei. Este vorba exclusiv despre experienta personala. Sper sa va placa…

Bine ne-am regasit*, sa ne punem pe vorba, zic!

* cu toate ca am fost departe de tara am stat – pe net – aproape de cele care s-au intamplat pe la noi si dupa cum ati vazut am si publicat cate ceva. E bine ca democratia se manifesta, cred ca se pun bazele unei evolutii. Sper ca nu vom ramane doar la baza ci vom sti sa construim si in sus.

** daca se mai trezeste cate unul sa-mi aduca aminte ca-s negru si ca asta nu-i neamul meu o sa-l iau la misto si mai abitir decat pana acum. Pentru ca in toate saptamanile astea prin America ne-am simtit mai romani ca niciodata, am spus de fiecare data mandri ca suntem romani si ne-am gasit intotdeauna timp sa le povestim  – celor care au avut timp si chef sa ne asculte – despre cat de frumoase-s tara si poporul asta. Si poate ca nu-s roman 100%, ca s-a amestecat cu sangele de buzoian cu cel de congolez. Dar sunt nascut si crescut aici, si-am ales sa stau pentru ca asa am simtit, nu pentru ca n-am avut incotro. Si ma bucur c-am simtit asa.

p.s. Tatili, cat m-am lungit cu prologul asta! Dar gata cu „lungeala”, in postul urmator vorbim despre cum s-a vazut traficul american prin ochii unui bucurestean. O sa radeti… promit!