Avioanele se prabusesc.

Da, stiu, si masinile se busesc, trenurile se ciocnesc si vapoarele se scufunda. Dar niciuna dintre cele patite de masini, trenuri si vapoare nu se compara cu pataniile avionului care pupa pamantul intr-un unghi si la o viteza nepotrivite.
La accidentele de masina se intampla tot timpul minuni si scapa multi. La trenuri se intampla rar, si atunci vedem multi care scapa neatinsi. La vapoare… rar de tot, si nu prea se intampla la astea de persoane (hai, las-o, get over Titanic!).
Stiu, din punct de vedere statistic, avioanele sunt cele mai sigure mijloace de transport de pe Terra.
Mda, ce sa-ti spun, ca atunci cand e fundul tau in el si intra in norul gresit, ala care e plin de gropi, si incepe sa tremure si sa geama si sa scartaie din toate incheieturile de poti sa juri ca se rupe, ce spui?
Urlet 1: Ahhh, ne prabusim! Vai, ce pacat! Se pare ca o sa stricam putin statisticile…!
Urlet 2: Sa moara ma-sa, ne ducem la vale! Nu puteam sa mergem si noi cu masina, cu trenul… pe jos! Auliu, da’ eu nu vreau sa mor! Doamne, pupa-ti-as talpile, salveaza-ma din asta si o sa fiu mai bun!

Da, stiu, ar fi prezente diferite variante ale Urlet 2, nu de alta dar… tinem prea mult la fundul personal.

O sa ma intrebati ce m-a apucat… am prieteni care lucreaza la firma care asigura monitorizarea si dirijarea traficului aerian peste Romania. Am amici care lucreaza la Otopeni, si chiar am trei prieteni piloti. Credeti-ma, nu vreti sa stiti cate evenimente de risc se intampla. Din fericire deznodamantul nu e tragic…
Mai mult decat atat, eu stiu filmul de mai jos de ceva timp. Hai, urmariti filmul, are 40 de secunde, si vorbim dupa.

Asa… va ziceam ca stiu filmul asta de mai mult timp. Si de curand a trebuit sa zbor pana la Paris. Toate bune si frumoase, ajungem la aeroport, mergem la boarding, ne scaneaza chilotii in cautare de paste de dinti supradimensionate, ne suim in avion, incep pregatirile de decolare si intorc ochii catre geam.
Ce vad? Sau, mai corect, ce mi se pare ca vad? Tocmai trecea o cioara! Ma rog, o cioara… era o pasare neagra. Sau asa mi s-a parut mie cand am intors capul! Ma frec la ochi si ma uit iar… nu mai era. Dar parca mai conta! Gata! Panica generala!

Ma intorc la Andreea si-i zic: E belita, am vazut o cioara!

Ea, foarte impresionata, imi raspunde: Si ce-ai fi vrut sa vezi, draga, lebede?

Eu: Nu intelegi, ciorile sunt foarte periculoase pentru avioane!

Ea: Imi dau seama, fac caca pe parbriz!

Eu… sa ma pun pe urlat, nu alta!

Ea: Stiu, calmeaza-te, pot strica turbinele. Asta vroiai sa spui, nu?

Eu: Da, asta. Si era una pe-aici! Da’ n-o mai vad acum…

Stiti cum e cu ferestrele de la avion… sunt mici si iti ofera un unghi mic de vizualiare, nu poti sa vezi catre fata si spatele avionului. Ma gandeam sa rog lumea sa se uite dupa cioara, si dac-o vedeau poate lua echipajul o decizie. Dar cum era sa ma ridic in picioare si sa zic: Doamne si Domni, inainte sa ne faca instructajul pentru situatii de urgenta va rog eu sa va uitati pe geam dupa ciori, cred c-am vazut eu una… Cam cum ar fi sunat?!

Ma gandeam sa cobor. Opriti putin, am lasat televizorul deschis acasa, tre’ sa ma intorc! Sorry! Dar nici asta nu era o treaba, imi administra a mea doua genti de mana in gura de-ar fi ajuns sa fie de preferat o mica cioara in tubina… ca ea e mica, turbina e mare, asa mai aveam o sansa, pe cand cu geanta de mana a Andreei… nu te pui! Caci gentile ei sunt intotdeauna nistre monstrii mari si grei… Stai, de asta radem cu alta ocazie!

Revenim la cioara mea… evident ca am decolat si zborul a mers ca pe… aripi, fara ciori si alte creaturi penate, am ajuns cu bine.

Dar, totusi, daca era o cioara acolo? Si daca face pui? Si cine stie ce E-uri mananca din gunoaiele de la aeroport de ajung sa se faca cat niste porci cu aripi? De cioroporci am eu nevoie?! Nu de alta dar poate mai trebuie sa zbor fix de la Otopeni! Sa vezi atunci panica!

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Shakira
    • 03.05.2017

    Am zburat de mai multe ori cu avionul, inclusiv zboruri lungi, de 12-13 ore, gen Amsterdam – Bangkok sau Londra – Puerto Vallarta. Cel mai tare m-am speriat cand am zburat in Thailanda, deasupra Golfului Bengal, unde, m-am informat dupa, sunt foarte multe turbulente. Era noapte, avionul a inceput sa se zguduie bine si cand ma uit pe geam, numai flash-uri, incontinuu…am crezut ca a luat foc motorul…a fost horror, era nu stiu ce fel de furtuna cu foarte multe fugere. Tot in zborul asta, ma uitam pe geam si mi se pareau orasele foarte aproape…ma uit la altitudine, 11 mii, ma uit jos, vad strazi…ma uit iarasi la monitor..eram pe undeva deasupra Afganistanului…Kabul…ma gandeam daca au aia rachete sol-aer… Un alt zbor cu emotii a fost cel din Taipei spre Amsterdam. Intarziasera imbarcarea cu vreo ora deja, toata lumea obosita, stresata…incep ei cu chiu cu vai sa ne imbarce, pleaca avionul spre pista de decolare…cand il vedem ca face stanga-mprejur si ne anunta ca nu stiu ce problema tehnica si trebuie sa coboram toti sa asteptam alt avion. Am mai stat inca 2-3h in aeroport si ma gandeam de unde naiba fac rost ei atat de repede de un alt avion suficient de mare incat sa transporte peste 200 de oameni. Cand am urcat in el eram paranoia, ca mi se parea acelasi…nu era, ca l-am verificat bine :))) zborul asta a fost ok per ansamblu, doar ca n-am putut nici macar atipi tot drumul. Verifcam monitorul cu datele zborului non stop. Cand vad ca avionul se duce spre Japonia, zburam deja de vreo ora, doua si noi in loc sa ne indreptam spre Europa, eram pe la Tokyo…iarasi panica…chem o stewardeza si imi zice ca e normal…de-abia la Amsterdam m-am linistit ca am dat o tura pe la cafelene :)))) Ah si alta faza tare…m-am nimerit odata langa un cetatean arab care era mai panicat de fel..cred ca ii era super frica de avion…dar pana mi-am dat eu seama ca asta avea..am crezut ca are vreo bomba si e stresat din cauza asta :))))

    răspunde-i
  • ♦Daylight♦
    • 14.05.2012

    deci… de vreo saptamana am luat blogul tau la citit. suuuuper!!! n’am lasat comentarii,am ras asa in sinea mea,deh,probleme cu ai mei,cu situatia materiala,griji,bac,viitoare studentie,o simulare la mate in fix 4 ore,si stresul nu ma lasa sa dorm,asa ca in loc de somn,am preferat sa te citesc. chiar imi place cum scrii!!!

    “Ma gandeam sa cobor. Opriti putin, am lasat televizorul deschis acasa, tre’ sa ma intorc! Sorry! Dar nici asta nu era o treaba, imi administra a mea doua genti de mana in gura de-ar fi ajuns sa fie de preferat o mica cioara in tubina… ca ea e mica, turbina e mare, asa mai aveam o sansa, pe cand cu geanta de mana a Andreei… nu te pui! Caci gentile ei sunt intotdeauna nistre monstrii mari si grei… ”

    crede’ma,pasajul asta a fost mortaaaaaal =)))))) mi’am speriat si motanul cand am bufnit in ras :)) la 4 dimineata,e ca atunci cand ti s’a luat o piatra dupa inima si poti in sfarsit sa adormi 😀 MERSI!

    răspunde-i
  • jademan
    • 17.01.2011

    Un monstru, doi monştri, toţi monştrii… Mulţumesc. 🙂

    răspunde-i
  • Andreea
    • 16.01.2011

    Saraca pasare…a devenit cenusa :))))

    răspunde-i
  • lucy07
    • 14.01.2011

    puteai sa zici si tu ca mircea si-a uitat cainele in studio si nu are cine sa mearga dupa el…mi se pare plauzibila scuza…nu crezi?

    răspunde-i
  • Dade
    • 14.01.2011

    Cabrale, eu cred ca nu ai incercat Saab-ul de la Blue Air.
    Prin vara am zburat de la Bucuresti la Cluj. Plecat cu intarziere din pricina conditiilor meteo, furtuna in nori. Pilotul ne spune ca vom face un ocol mic.
    Normal cursa face 40 min cu Airbus-ul Tarom, ei bine… de data asta am ocolit prin Moldavia, cu Saab-ul.
    Ne spune pilotul “sa nu ne panicam”, vom ocoli putin intrucat dupa cum putem vedea in partea stanga fulgera. Ce vorbesti, tata? Fulgera din toate partile, stewardesa se plimba pe culoar de imi venea s-o leg cu ceva de scaun sa nu mai dezechilibreze cutia.
    Una din colege se schimba la fata in toate culorile curcubeului, pe rand.
    Intr-un final m-am linistit si am adormit. Trezindu-ma, ca de obicei, cu o baluta in coltul gurii.
    Eu inevitabil adorm la orice zbor.
    Asa imi e de frica. :))

    răspunde-i
  • dreamy
    • 14.01.2011

    “Cioroporcii?”….asta este povestea drobului de sare,varianata *aero*:)))))

    răspunde-i
  • Someone
    • 14.01.2011

    Nu te mai impacienta atat Cabral . Avem vanatori , caini Border Collie , capcane pentru pasari , semnale acustice . Stai linistit , cand turnul sesizeaza prezenta unui stol mai mare de pasari , cineva intervine . Din pacate , nu putem pune un balon in jurul aeroportului 🙂

    răspunde-i
  • Cardreader
    • 14.01.2011

    In concluzie, din comentarii reiese ca nu-i panica cu pasarile prajite de avioane. Be cool!

    răspunde-i
  • alex
    • 14.01.2011

    basic instinct…teoretic si practic este o problema de bani 🙂 De ce sa mergi cu Tarom si sa dau 200-300 de euro dus cand pot sa zbor cu low cost si sa dau nici 100. Si companiile low-cost nu sunt atat de naspa pe cat crezi.In aeronautica banuiesc ca exista doar detalii gen cum se fabrica avioanele, cat consuma, chestii de astea nu? Tot mergand pe firul banuielii faza cu low cost tine de domeniul economic nu, marketing,alea alea?!

    • Alexandra
      • 14.01.2011

      Buna,ma numesc Alexandra si as vrea sa te lamuresc in legatura cu companiile low-cost.Eu am lucrat ca insotitor de zbor la o astfel de companie si pot spune ca aceasta denumire ,,low-cost” se refera doar la serviciile oferite la bord.Toate companiile,fie ele de stat sau low-cost trebuie sa respecte niste norme,au si ele niste brevete,fara de care nu ar putea zbura.Asadar,e o prostie sa spunem ca nu mergem cu o companie low-cost,mergem cu Tarom, ca e mai sigur!

    răspunde-i
  • Loading...