Așa arată o medalie de aur câștigată la Olimpiadă.
Unii văd aur.
Alții văd bani, niște zeci de mii de euro ce vin ca premiu din partea Statului pentru medalia asta.
Eu văd ani de muncă. Transpirație. Dedicație. Sacrificii. Ore muncite. Dureri. Accidentări. Uzură fizică și mentală. Bani cheltuiți.
După ce s-a anunțat care este cuantumul premierilor în bani primite de sportivii care au reușit să câștige medalii la Olimpiada de la Rio au apărut discuții legate de banii ăștia.
Că sunt prea mulți. Că sportul este practicat din pasiune, nu pentru bani. Că oamenii ar trebui să se mulțumească cu medaliile, nu să ceară și bani. Că aplauzele ajung.
Asta în timp ce ne dăm cu fundul de pământ pentru că România a câștigat prea puține medalii la această Olimpiadă.
Asta în timp ce urlăm în orb după demisiile tuturor cei implicați.
Asta în timp ce ne doare undeva, de fapt, de volumul imens de muncă pe care sportivii de performanță îl depun, de sacrificiile pe care le fac, de efort, de miile de ore de muncă investite.
Comentăm că sunt prea mulți bani în timp ce nu ne gândim, de fapt, că pentru a ajunge la nivelul respectiv de performanță sportivii noștri au investit o cârcă de bani în echipament și pregătire.
Vrem să ne auzim imnul la premierile Olimpiadelor.
Dar să nu dăm bani.
Sau… să dăm, dar mai moderat, așa, nu cumva să se îmbogățească…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.