Așa o luăm razna, fiecare la el acasă, fiecare cu adevărul lui.

Acum ceva vreme – când un ins sau o insă o luau prin păpușoi – era ușor să estimezi cam cât s-au îndepărtat de potecă: vedeai ce au de comentat ceilalți.

Cumva puteai realiza rapid că oamenii respectivi își scriseseră opiniile în timp ce consumau ciupercuțe… pentru că ceilalți, în marea lor majoritate, încercau să mențină o legătură cu realitatea. Și foloseau logica. Bunul simț. Analogii. D-astea.

Numai că societatea noastră s-a adâncit și mai mult în digital. Și-acum a ajuns să nu mai conteze adevărul. Acum contează mult mai mult adevărul care ne place.

Ce? Crezi că-s pe electrobotanice? Nu pe subiectul ăsta.
Uită-te puțin pe Fb și Ig. Mai contează adevărul? Faptele? Informațiile?
Toate astea nu par să conteze decât pentru foarte puțini.

În rest… dacă nu-i place o informație palpabilă, verificabilă… îi spune rapid fake news și revine la adevărul care-i place.
Îi arăți o filmare… îi dă cu pixelul mov cu umbre roz și… revine la adevărul care-i place.
Îi pui în față o carte ce nu-i susține teoriile… revine repede cu informația că autorul cărții a trecut pe roșu când era mic, așa că nimic din ce e în carte nu e adevărat și… revine la adevărul care-i place.

Avem cum să dăm treaba asta înapoi?
Nu cred.
Pentru că omul face întotdeauna ce e mai comod, nu e ce e corect.
Face întotdeauna ce-i e mai la îndemână, nu ce e bine.
Face ce-i convine mai mult și ce e mai ușor.
Și e mai ușor să ai dreptate… decât să recunoști că n-ai.

De ce scriu acum asta?
Ridic timid două degete și spun, dacă interesează pe cineva, că am rămas în continuare neîncrezător.
Că-mi pun întotdeauna întrebări.
Că pun totul sub semnul întrebării.
Și dacă mai e cineva care face la fel… o să-i facă bine și n-o să se simtă singur.

Dacă pui fiecare afirmație sub semnul întrebării… vei fi tentat să cauți argumente în plus. Sau contraargumente. Și te vei informa.
Dacă pui sub semnul întrebării inclusiv știrile și informațiile care îți plac… vei fi mai greu de mutat de colo-colo.

Eu am ajuns să mă întreb mai abitir dacă e adevărat… atunci când dau peste o știre care-mi place. Pentru că ăsta este pericolul bulei din Social-Media: ți se servește conținut care te face să simți că ai dreptate.
Și-ți rezultă întotdeauna nu neapărat că ești deștept… dar că toți ceilalți s-au înșelat.

Am avut acum câteva zile o discuție pe râs cu Cătălin Neamțu. Care, între noi fie vorba, e și mișto… e și deștept.
Și râdeam la ideea că… gata, au fost desconspirați ăia care conduc lumea, cele șapte familii care decid totul!
Bun, acum că i-am descoperit… hai să mergem la muncă și să ne plătim ratele, că ne iau băncile cășili!

Ideea nu e că unii dețin adevărul și ceilalți sunt prostiți cu știri și informații care le plac.
Problema este că unii se ceartă cu ceilalți. Se înjură. Se bălăcăresc.
Și-ajung să trăiască atunci când ies din bula lor – și unii și ceilalți – un coșmar.

Și-așa o luăm razna, fiecare la el acasă, fiecare cu adevărul lui.