Mi-au rămas în cap, de la primul film de război pe care l-am văzut, secvențele în care unul dintre soldați acoperă cu trupul lui o grenadă aruncată de inamici pentru a-i proteja pe camarazii lui.
Gestul ăsta, sacrificiul suprem pentru camarazi și pentru țară, mi-a atras întotdeauna admirația pentru cei în uniformă.
Dar astăzi citesc despre Max, câinele erou al Armatei Române, antrenat pentru a pentru a detecta explozibili, camaradul care a efectuat două misiuni în Afganistan.
Citesc și mi se amărăște sufletul aflând cum Armata Română l-a abandonat atunci când Max s-a îmbolnăvit. L-au trimis într-un adăpost de câini, aruncat așa cum arunci un ceas stricat.
Și nu înțeleg care este logica, care este dinamica unei astfel de hotărâri. Vorbim de un tratament de 600 de lei pe lună. Sărăcea armata, se găurea bugetul, mureau de foame?!
Nu-mi dau seama cum funcționează, cert este că atunci când a dat de greu Max n-a găsit un camarad care să-l ajute…
Boala, cunoscută popular sub numele de viermi la inimă, l-ar fi răpus cu siguranță.
Abandonat și lăsat să moară într-un adăpost, Max se află acum în luptă cu boala și are nevoie de sprijin.
El este adoptat dar tratamentul lui costă.
Dacă vrei să ajuți ai aici toate informațiile.
Din nou… oamenii sunt mai ”animale” decât necuvântătoarele.
Am citit despre Max aici.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.