beautiful girl

Arată-mi țâțele!

Sunt momente în viața omului când cei din jurul lui n-au nicio legătură cu el. Momente când omul se simte rupt de toți și toate, se simte ca un extraterestru ajuns printre alte specii… unele complet necunoscute.

Mi-aduc aminte de o poveste din vremea facultății… aveam o colegă simpatică, nu-i spun numele, care avea probleme în a-și găsi un iubit.

Foarte pretențioasă din fire, mi-a spus că sunt un băiat mișto dar că nu prezint încredere, așa c-am devenit prieteni buni, nu altceva.

La un moment dat ieșim în oraș, ea cunoaște un băiat, începe să iasă cu el, să se vadă la film, ba chiar să se pupe pe gură! Era treabă!

După vreo trei săptămâni îmi spune că a venit momentul, avea de gând să-l invite la un film la ea acasă, apoi să-l abuzeze trupește în feluri neimaginate până atunci.

I-am urat baftă, așteptam cu sufletul la gură să ne povestească a doua zi cum fu… Kung-Fu-ul.

Vine a noastră a doua zi. Și se pune ea pe povestit…

Ajung acasă, m-apuc să deretic garsoniera, să nu vie omul și să mă trezesc că-i cad tampoanele-n cap când deschide bufetul din bucătărie.

Strâng toate alea, le îndes în debara și blochez ușa la debara cu un fotoliu, dau cu aspiratorul, spăl vasele… era lună casa!

Apoi ies repede la magazin, iau două sticle de vin și-un tub de lubrifiant (s-au uitat alea la mine ca la ultima stricată. Probabil eram!), apoi fuga la epilare, vopsire și coafare (în zone diferite).

Ajung acasă. Garsoniera mea era palat, eu arătam mai bine decât Angelina Jolie, vinul era rece, lubrifiantul cald.

Apare și el. Tuns, frezat, bărbierit, mirosind a bărbat bine. Nici n-am mai dat drumul la film, am deschis prima sticlă de vin și ne-am pus pe vorbit și pe dat ochiade.

Apoi săruturi. Mai aveam puțin și-l devoram, nu altceva!

Și sună telefonul. Era bunică-mea, să-mi spună că vecinul nostru drag mi-a călcat pisica. Cu mașina. Pisica murise.

Am închis cu bunica și m-a luat plânsul.

Băiatul m-a lăsat puțin să plâng în liniște, apoi a venit lângă mine, m-a luat pe după gât.
M-am simțit protejată, alinată, liniștită.
M-a luat de după gât cumva protector, cald, puternic.
M-a luat de după gât și mi-a șoptit:

– Arată-mi țâțele!

În primele secunde am rămas mută. Mi s-a oprit și plânsul.

Apoi am dat să urlu la el.

Și pentru că noi, fetele, când plângem devenim și mucioase, eram mucioasă rău.

Așa că atunci când am dat să urlu mi-a zburat din nas un buchet baban de muci.

Mucii i-au zburat pe piept, dar el, pentru că era foarte uimit de urletul meu, n-a observat.

Și când l-am văzut cum mă privește bovin, cu mucii mei pufoși pe pieptul lui puternic, m-a bușit râsul.

L-am rugat să plece.

A plecat.

Am băut vinul și-am plâns pentru pisica mea.

Ale dracu’ alea de la magazin, cu blestemele lor!

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Marian
    • 04.12.2021

    Morala ? Nu iti depozitezi tampoanele in debara in aceeasi zi cand iti cumperi lubrifiant ,iar daca ti se propune sa iti arati tâtele , o faci , pentru ca altfel iti moare pisica..))))))

    răspunde-i
  • Pisi
    • 02.12.2021

    Eu m-am
    Oprit si vizualiat, din pacate, la pieptul lui plin de “buchetul baban de muci”!!!!
    Muahahahahhahahahahahahahhahaha
    Nu ai cum, asa ceva!!
    O comparatie de VIS!!!!

    Acolo m-ai pierdut in neant!!

    răspunde-i
  • V.
    • 02.12.2021

    Vaaaaiii
    Am râs de aproape mi-au zburat și mie…

    răspunde-i
  • Domnu’ Cabral , măi Cabrale mă , mă te duce mintea la drăguțenii de-mi vine să-ți dau premiul ,, Pulitzer ” pentru literatură hazoasă ! Ține-o tot așa că ești pe gustul multora !

    răspunde-i
  • Marian
    • 13.01.2021

    Interesant … mucioasă pisica

    răspunde-i
  • Mob Barley
    • 12.09.2017

    Friend-zone level Cabral

    răspunde-i
  • Mihai
    • 12.09.2017

    Asta mi s-a intamplat si mie, doar ca in loc de bunica, o sunase maica-sa, iar pisica a fugit de acasa si a murit…am simtit durerea amandoi, dar in locuri diferite…ca nu s-a mai intamplat nimic in seara aia.

    răspunde-i
  • Dimadi
    • 11.09.2017

    Eu zic sa vorbim putin despre „vecinul nostru drag” . Aici e dilema si nimeni nu observa ca-i era drag vecinul. Deci cine era vecinul ?!

    răspunde-i
  • Adela Maghiar
    • 11.09.2017

    Nu mai pot de râs! Mi-ai făcut ziua după stresul ce l-am avut cu uraganul prin care am trecut ieri. Mulțumesc Cabral!

    răspunde-i
  • Adrian
    • 11.09.2017

    Hahahaha :)))))))
    Sper ca personajele nu stateau la noi in Berceni! :)))))))

    răspunde-i
  • Loading...