Anul infectiei… sau zodia bolii.

Anul cocosului de lemn, anul maimutei de piatra, a gainii de vant… si tot asa sunt insiruiti anii la chinezi. Noi avem balante, lei, varsatori si gemeni…

E, eu am un an special de adaugat chinezilor… anul infectiei. Si la noi… zodia bolii.

Ma trezesc ieri dimineata mai mult mort decat viu. Nasul infundat ca un esapament de raba comunista, gatul umflat ca un ornitorinc gestant, ochii… niste amarate de lanterne palpaite, niste dureri de gat si de cap ma faceau sa cred ca am la capul patului doua baroase manuite iscusit de doi muncitori (nemti).

Incep sa respir… se aude un harait prelung, stra-bunicul unui prieten de-al meu (un prieten de-ai mei, eh?) a facut asa fix inainte sa dea coltul…

Ma intorc cu-chiu-cu-vai pe partea cealalta sa ma vait… early-call, deja plecase la munca. La fiecare miscare ma sagetau muschii intr-o simfonie de ” ‘tii ma-sii!” si de „ce naiba?!”. Intr-un fel parca ma bufnea rasul… trebuia sa-mi aduc aminte fix asa de vacanta mea cu febra si bolit?!

Ajung la Panduri, la ORL. D-na doctor ma palpeaza putin pe la gatlej, mi-o spune pe-aia cu „Aaaaaaaa”, omuletul flutura in valuri de durere… „Hai, internare!”.

Acum trebuie sa va spun ceva… mie mi-e frica de spitale de mor! Adica si daca ma duc la cineva in vizita, dupa ce vad ce vad pe-acolo incep sa ma simt bolnav! Mai rau, sa ma interneze pe mine?! In plus… aveam doua filmari azi, amandoua importante!

Da’ ce, m-am inteles cu cineva?! A venit si asistenta Vivi si m-au tarat intr-o rezerva, m-au intins pe-un pat si… au pompat in mine cam 17 litri de zemuri, antiinflamatorii, antibiotice, antifebrile, anti… de toate!

In continuare…

E, sa nu va inchipuiti ca astea 3 butoaie de chestii mi-au intrat prin branula in 20 de minute… nici gand! Eu aveam call (ora de prezenta la echipa de filmare) la 16:00 si trebuia s-ajung… nu, daca nu ma duceam nu m-ar fi impuscat nimeni in genunchi dar stiam ce inseamna sa stea cateva zeci de oameni si sa astepte pentru ca lipseste unul singur. Nu se face…

Cand le-am zis doamnelor ca mi-a placut la ele si ca le multumesc dar ca eu mi-as cam lua-o spre munca am zis ca ma pomenesc  cu cateva ace chirurgicale in limba…

Ele ziceau non-stop ca nu e bine sa plec, sa mai stau macar doua zile internat… eu le intrebam unde semnez.

Ele-mi spuneau ca pot aparea complicatii… eu intrebam unde-i liftul.

Intre timp au aflat si sefii mei ca-s internat la Panduri, m-au sunat si mi-au zis ca au schimbat programul de filmare si ca sa stau acolo ca daca dau coltul nu ajuta pe nimeni. Explica-le si lor ca nu e asa grav… nu ma credea nimeni.

Pe la vreo 16:30, gratie tratamentului nu mai aveam febra, mergeam pe picioarele mele la o verticala acceptabila, am semnat in catastif ca „Negru is leaving the building” si am taiat-o la filmare.

Partea a doua a tratamentului n-a fost nici ea mai de om normal… trebuia inca o doza de antibiotic in branula la ora 22:00. Dar la ora aia eu eram in pregatire pentru emisiune. Na trilema… dar cand era panica mai mare afla Doamna doctor Monica Pop de la bomboana de colega Carmen Tanase si ma suna:

– Cabral, ai murit, mama?

– Ma lupt, nu ma las io asa usor!

– Bine, hai ca vin sa te-ajut. La 22:00 sunt la tine la redactie, ametitule!

Si vine…

Acum e zece fara zece… asta inseamna ca am intarziat deja la Panduri, la 10:00 trebuia sa fiu acolo sa-mi faca doamnele doza de antibiotic. Asa ca… va las! Atentie la infectii!

In filmul asta au jucat (si le multumesc din inimioara mea de copil!):

– D-na Doctor Adina Oana Popescu

– D-na Asistenta Sefa Purice Olga;

– D-na Asistenta Vivi;

– Dl. De La Parcare (care ne-a lasat sa intram cu masina in spital).

Multumiri speciale D-nei Doctor Monica Pop.

Filmul s-a numit: un prost se chinuie sa moara, zece destepti sar sa-l salveze…