Acum câteva săptămâni am prezentat lansarea unei invenții interesante și simpatice, prima periuță de dinți din lume cu Bluetooth.
Lăsând la o parte zâmbetele inițiale, am testat periuța și mi se pare o chestie care pentru unii s-ar putea dovedi chiar utilă.
Din motivul acesta m-am decis ca de Moș Nicolae să mă pun pe treabă și să dau una cadou.
Ce face periuța asta? Se leagă la smartphone prin Bluetooth și te asistă la spălatul pe dinți.
Adică are ea programe speciale (de exemplu albire sau detartraj) sau doctorul stomatolog poate face un program special astfel încât să insiști în zonele în care ai probleme sau în care poate fi îmbunătățită situația.
Are și un senzor de presiune care te anunță în momentul în care apeși prea tare pe periuță.
O chestie simpatică este că în timp ce-ți monitorizează timpii de periere și te cronometrează (să periezi cât trebuie, minim două minute), aplicația îți afișează și știri.
O altă chestie simpatică este că-ți poate genera situațiile cu timpii de periere și programele folosite, astfel încât îi poți arăta stomatologului ce-ai făcut în ultima lună, de exemplu.
Astea ar fi, în mare, principalele chestii pe care le are invenția asta, Oral-B Smartseries.
Așadar… de Moș Nicolae aș vrea să mă lași să-ți fiu moș!
Am un cadou pentru tine, o periuță din asta de care zic aici, dar vreau să te văd zâmbind… facem un concurs simplu: trimite-mi o poză cu tine zâmbind și ai intrat în tragerea la sorți.
Vreau să văd muuulte fețe zâmbărețe, așa că… hai cu pozele pe mail la adresa:
concurs [at] cabral [punct] ro.
Hai că-i simplu! Aștept pozele până pe patru decembrie, astfel încât pe 6 să te trezești cu bucuria în șoșoni!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.