Excursiile Bucuriei – DinoParc – ZambetSiSuflet (7)

Am avea nevoie de niște destinații frumoase pentru excursiile copiilor

Am mai spus ce facem cu reclama din bloguri, susținem de cele mai multe ori copii fără familie sau ce provin din familii cu probleme financiare și copii instituționalizați.

Printre altele, organizăm pentru copiii care altfel nu au cum să primească aceste experiențe, fel-de-fel de excursii prin țară. Până acum, de cele mai multe ori am fost cu ei la mare (Năvodari) și la DinoPark (Râșnov),

Ei bine, pare că avem nevoie de puțin ajutor.

Nu, nu de bani, blogurile au trafic / reclamă și susțin ele cheltuielile.

Avem nevoie de idei.

Unde am putea merge cu piticii?

Ne-ați putea ajuta cu niște idei de locații la maxim 2-3 ore de mers cu mașina din București, unde piticii să se distreze, să învețe lucruri noi, să se joace… mă rog, ați înțeles, unde să se bucure că au ajuns.

Nu mai departe de 2-3 ore, copiii de 6-10 ani nu suportă bine drumuri mai lungi.

Nu locuri sau activități periculoase, nu vrem să riscăm nici măcar 1%.

Fiind vară… am prefera să fie locații unde să-i putem adăposti de soare când se întețește arșița.

Orice idee ar putea fi bună, scrie într-un comentariu și vedem noi apoi cum o putem implementa.

Mulțumim frumos!

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Graviola
    • 20.05.2018

    Foarte frumoasa initiativa. Sunt sigura ca se vor distra oriunde. O excursie te face sa vezi lumea cu alti ochi.

    răspunde-i
  • BARBOSUL
    • 18.05.2018

    Parcul Comana.

    răspunde-i
  • Ana Paraschiv
    • 15.05.2018

    Comana – jud. Giurgiu
    Arefu – jud. Argeș
    Baile Tușnad – iarna ca au pârtie

    răspunde-i
  • Catalin T
    • 12.05.2018

    Edenland din Balotesti mi s-a parut o optiune f ok.
    Au si un fel de casute de inchiriat, pe langa trasee, escalada, optiuni de mancat, ponei, etc.

    răspunde-i
  • Sorin Rusi
    • 07.05.2018

    La o salina sa mergeti Turda, Ocna Sibiului etc. Prin Transilvania sa vada castele si cetati. Pe la Bran, pe la Sinaia si calatoria cu telecabina…etc.

    răspunde-i
  • Andreea
    • 07.05.2018

    Am o prietena care a scris un articol de curand pentru 1 mai si toate destinatiile sunt aproape de Bucuresti si cred eu ca perfecte pentru ce vreti voi. Bafta 🙂

    https://marybilibou.blogspot.ro/2018/04/70-de-idei-pentru-mini-vacanta-de-1-mai.html

    răspunde-i
  • Violeta Harea
    • 07.05.2018

    Stii ca esti un frumos, da?

    răspunde-i
  • Bogdan Dumi
    • 07.05.2018
    răspunde-i
  • Mari
    • 07.05.2018

    O zi pe plaja cu ai tai catei sau socializare cu animale :). Copiii in general iubesc marea, le place sa arunce mingea unui caine, le place sa alerge.
    Muzeul aviatiei iarasi mi se pare bun pentru o zi libera

    răspunde-i
  • Pavel Ruxandra
    • 07.05.2018

    Pensiunea Potcoava, județul Dâmbovița, cca 110 km fata de București.

    răspunde-i
  • Loading...