Aseară ies cu fiică-mea la plimbare. Și după ce ne învârtim de colo-colo hotărâm că ne-ar prinde bine o limonadă.
Oprim la un prieten, are o cafenea din asta sexy pe undeva prin nordul orașului.
Ne punem pe lipăit limonada, vorbim despre una-alta (acușica vine Bacul*, avem de hotărât liceul, chestii d-astea ne agită în ultimul timp)…
Și vine prietenul meu și-mi zice că vrea să-mi spună ceva.
Mă ridic de la masă și-i zic să glăsuiască…
– Bă, ai avut dreptate. Stăteam cu cafeneau asta mică și parcă amorțisem. Mi-ai zis bine că dacă o să tot stau o să mă ia plictiseala, o să mă plafonez, o să mă plictisesc.
– Atunci e bine, zic. Ce-ai făcut?
– O să încep să livrez sucurile bio pe care le am și la două hoteluri, mai deschid un punct de lucru pe Calea Victoriei, încep să vând și niște salate foarte bune… se întâmplă lucruri!
– Bun! Bravo, mă bucur că te miști!, îi spun.
Omul se uită la mine și-mi zice înciudat:
– Păi… mă mișc. La cum ai dat cu mine de pământ data trecută când ne-am văzut…
Clipesc des și cred că iau fața de prost, că al meu se uită la mine, ridică malițios din sprâncene și-mi spune cu obidă:
– Nu face pe niznaiu! Acum câteva luni ai venit la cafenea și mi-ai zis că m-am mucegăit, că nu mai am ambiții. Că-s băiat deștept și mă duce capul să fac chestii mișto, dar că m-am lenevit. De față cu toată lumea. A fost ca o execuție din China, în public.
Și-ascultându-l mi-am dat seama că am greșit. Sigur, am vrut să-i spun ceva care să-l ajute, ceea ce s-a și întâmplat. L-am făcut să realizeze că bate pasul pe loc, cu toate că nu asta era ceea ce și-ar fi dorit el.
Dar am greșit cum i-am spus-o. Da, a fost eficient, dar a fost greșit.
Și n-am urlat la el, n-am folosit cuvinte urâte… dar vorbele mele au fost mai grele decât mi-aș fi dorit.
Se întâmpla asta des. Vrem să spunem ceva, dar alegem prost cuvintele.
Vrem să facem o observație care să ajute, dar în urechile celuilalt se transformă într-o critică.
Vrem să venim cu un sfat, dar la celălalt sfatul este recepționat ca o lovitură.
Și cred că se întâmplă așa pentru că ne grăbim. Pentru că facem totul pe fugă, pentru că nu mai avem timp să fim atenți la cuvinte și ni se pare că mesajul este cel mai important.
Și este, nu zic nu… dar poate ar fi mai bine să avem mai multă grijă la vorbele noastre.
Pentru că uneori putem face rău cu ele…
Aseară i-am cerut scuze. Omul îmi tot repeta că a fost mai bine, că… uite, s-au schimbat lucrurile.
Totuși, nu mi-a plăcut de mine la faza asta.
*Capacitatea, zic.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.