Da, a fost ceva nemaivăzut la mare de 1 mai!
In-cre-di-bil!
Roabe de șampanie, artificii, elicoptere și mașini scumpe, alcool… nenorocire!
OK, aș avea de baletat pe două subiecte, dacă-mi dați voie. Dacă nu… închideți browser-ul.
[dacă citești de pe telefon dă-i „listen in browser„]
Șampania de 100.000. De euro.
Mi se pare fenomenal de naiv să crezi că cineva va da vreodată 100.000 de euro pe o șampanie în România. De ce crezi că ar plăti cineva atât pe o zeamă cu bule?
Pentru glorie? Ai impresia că dacă-și cumpără unu’ sticla aia vor exploda bărbații din club în urale și aplauze necontrolate? Femeile o să-și smulgă cu dinții bikinii unele de pe altele și se vor arunca nebunele pe el? Se vor degrabă apuca ospătarii să-i cioplească statuie din cabanos la masă?
Nu, taică. Nu dă pe bune nimeni 100.000 euro pe o șampanie. Nu la noi. Și nu acum.
Nu mai credeți toate poveștile.
2. Asta este, de fapt, o întrebare…
Merg la mare de 1 mai de la 14 ani. Nopți nebune, petreceri nesfârșite, iubiri de câteva zile, alcool, baie în mare, râsete și – uneori – lacrimi, răsărit pe plajă cu nisip în încălțările umede puse pe un șezlong rupt lângă care nu știi cum ai ajuns.
Anul ăsta n-am mai ajuns, am preferat apa dulce. De Dunăre. 🙂
Dar 1 Mai la mare a fost, de când l-am cunoscut eu, o descătușare completă a nebuniei unor oameni care urlă „Trăiesc!”… așa cum înțelege fiecare dintre ei.
Petrecărețul, gălăgiosul, simpaticul, certărețul, cocalarul, iubitorul, rockerul, bogatul, housărul, exhibiționistul, strâmtoratul… toți – și încă mulți alții – sunt în habitatul lor natural la mare, de 1 mai.
Nu spun că e bine.
Nu spun că e rău.
Spun doar cum este.
Ce mi se pare fascinant este cum se poziționează toți cei care nu merg de 1 mai la mare… față de ce se întâmplă. De 1 mai. La mare.
Mi se pare fascinant cum mulți dintre cei care nu merg de 1 mai la mare sunt foarte porniți împotriva a ce se întâmplă acolo.
Că… de ce sunt femeile prea dezbrăcate, cu țâțele pe-afară și cu rochițe cât batista?
Că… de ce sunt bărbații beți?
Că… de ce să dai nu știu câte mii de euro pe o șampanie?
Am o singură nelămurire, sper să nu supere pe nimeni… cu ce te ajută să te uiți la oamenii ăia la TV, pe net sau unde mai dai peste ei… apoi să te apuce capul și să pierzi ore întregi înfierându-le distracția (sau ce-or face ei acolo)?
Cu ce te ajută să pierzi orele alea?
Pentru cine crezi că e relevant faptul că ție nu-ți plac sânii dezveliți sau roabele de șampanie?
De ce să-ți pierzi timpul vorbind despre asta?
De ce stăm fiecare cu ochii pe celălalt și-i desfacem viața în bucățele mici de bârfă inutilă?
La ce ne ajută?
Unii s-au dus la mare, pe jumătate dezbrăcați, cu creierii proptiți de cine știe ce și au spart nu-știu-câte mii de euro.
Cu ce te ajută pe tine să-ți pierzi timpul văicărindu-te / deplângând / ironizând / / acuzând / dezbătând ce-au făcut oamenii ăia?
Nu mă înțelege greșit, nu întreb retoric.
Chiar vreau să înțeleg de unde pofta asta de a irosi timp de la tine pentru a vorbi despre X sau Y, iluștri necunoscuți pentru tine…
*am ilustrat cu o imagine proprie de la un alt eveniment, singura legătură cu povestea de azi fiind… Marea.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.